Serviciul de Pașapoarte București va lucra și în weekend

Prefectura București a anunțat că Serviciul de Pașapoarte va funcționa și în weekend, între orele 08.00 și 16.00.

”Pentru decongestionarea situației cu privire la numărul mare de solicitări de pașapoarte, IPMB a dispus ca Serviciul de Pașapoarte București să funcționeze în weekendul 12-13 martie în program de lucru cu publicul în intervalul orar 8:00-16:00”, a transmis joi Prefectura București.

În plină criză a refugiaților ucrainieni, românii își actualizează pașapoartele și în multe orașe din țară s-au format cozi mari.

Miercuri, la nivel naţional, termenul mediu de eliberare a paşaportului simplu electronic a fost de două zile lucrătoare, iar la unele judeţe precum Cluj, Constanţa, Timişoara, Vaslui – de circa trei zile lucrătoare din momentul înregistrării cererilor şi până la intrarea paşapoartelor simple electronice în gestiunea structurilor de paşapoarte.

„Precizăm faptul că, în data de 08.03.2022, s-au efectuat 48.593 de programări, pentru un număr de 85.197 de persoane, iar în data de 09.03.2022 până la orele 12,00 au fost efectuate 14.370 de programări pentru un număr de 25.259 de persoane (în scopul prezentării la ghişeu în următoarele de 90 de zile)”, arată MAI.

Cei care doresc să-şi facă paşaport sau să-l reînnoiască se pot înscrie pe platforma de programare online şi în alte judeţe care au locuri disponibile pentru intervalul dorit.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati