Sesiune de finanțare nerambursabilă pentru proiecte culturale, în Sectorul 2/ Buget alocat de un milion de lei

Primăria Sectorului 2 lansează sesiunea de finanțare nerambursabilă pentru proiecte culturale desfășurate în anul 2026, în baza O.G. nr. 51/1998, bugetul total alocat fiind de un milion de lei.

Reprezentanții Primăriei Sectorului 2 au scris, marți, pe Facebook, că din totalul bugetului 500.000 de lei sunt pentru festivaluri și evenimente de cartier, spectacole, muzică, teatru, dans, activări stradale și alte proiecte care dezvoltă identitatea comunităților din Sectorul 2; 300.000 de lei sunt pentru proiecte dedicate patrimoniului cultural, istoriei locale, tururilor ghidate, expozițiilor și promovării identității culturale a sectorului; 200.000 de lei – pentru arte vizuale, digitale și new media: pictură, fotografie, film, design, arhitectură, instalații, animație, performance și alte forme de exprimare artistică.

Proiectele pot fi depuse până pe 2 iulie, ora 15:00.

Primăria Sectorului 2 caută experți care să facă parte din comisiile de evaluare a proiectelor culturale. Pot candida persoanele cu domiciliul în Municipiul București și cu o experiență de minimum doi ani în managementul și/sau evaluarea proiectelor culturale.

Candidaturile se depun până pe 29 iunie, ora 23:00, prin platforma dedicată, https://finantari-nerambursabile2024.pentrusectorul2.ro/.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati