Show-uri de video mapping şi concert Subcarpaţi, la iMapp Bucharest 2021

Cel mai mare eveniment de new media art din România şi inclus în top 3 concursuri de video mapping la nivel internaţional, iMapp Bucharest – Winner League, organizat de Primăria Capitalei, prin creart, va avea loc pe 18 septembrie 2021, în Piaţa Constituţiei.

Intrarea este liberă, iar accesul se face începând cu ora 17:00.

Lucrările artistice ale echipelor participante vor fi redate pe faţada Palatului Parlamentului, de 23.000 mp, iar acestea vor fi însoţite de muzică.

A şaptea ediţie a evenimentului iMapp Bucharest, câştigător al categoriei „AV Inaction” la Premiile AV Londra 2020, sărbătoreşte modul în care oamenii îşi reiau treptat viaţa, tema concursului de video mapping fiind „The Show Must Go On” şi prezintă domenii de impact în societatea contemporană – arta, muzica, sportul, educaţia şi turismul -, care au capacitatea de a se reinventa.

iMapp Bucharest va reuni cei mai buni artişti de video mapping, câştigători ai evenimentelor partenere, care vor reinterpreta faţada Palatului Parlamentului prin lucrări artistice care utilizează lumina, tehnologia şi muzica pentru a reda viziunea proprie asupra temei: Borealis – a festival of light – (S.U.A.) – câştigător Flightgraf, Genius Loci Weimar (Germania) – câştigător Jonas Denzel, Kyiv Lights Festival (Ucraina) – câştigător Fabio Volpi (a.k.a. Dies_), 1minute projection mapping competition (Japonia) – câştigător Li Cheng, Zsolnay Fényfesztivál (Ungaria) – câştigător Ricardo Silveira Cançado.

Celor cinci echipe li se va alătura în competiţie câştigătorul premiului juriului din cadrul ediţiei iMapp Bucharest 2019 – Michele Pusceddu.

În deschiderea evenimentului, pe scena iMapp Bucharest va concerta trupa Subcarpaţi, ale cărei baze au fost puse în anul 2010, la iniţitiva lui Bean MC. Până în prezent, grupul ce reinterpretează folclorul a lansat 7 materiale discografice.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, accesul la evenimentul iMapp Bucharest este permis persoanelor vaccinate împotriva Covid-19 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati