Spectacolele multimedia de apă, muzică şi lumini de la Fântânile Urbane din Piaţa Unirii, programate pentru zilele de 16 şi 17 septembrie, au fost anulate şi nu se vor mai desfăşura conform calendarului iniţial, din motive obiective, independente de activitatea Apa Nova.
- Pentru perimetrul zonei respective a fost aprobată organizarea unui alt eveniment.
Show-urile „Simfonia Apei” vor fi reluate începând cu data de 22 septembrie şi vor continua în fiecare seară de vineri, sâmbătă şi duminică, începând cu ora 20.00 în luna septembrie până la data de 1 octombrie, accesul fiind gratuit pentru toţi vizitatorii.
Temele spectacolelor de muzică, culori şi tehnologie 3D acoperă diverse subiecte, de la omagiul adus celor 120 de ani de la prima audiţie a „Rapsodiei române”, până la promovarea valorilor autentice româneşti şi evidenţierea personalităţilor de seamă din domeniul ştiinţific şi cultural, care au contribuit la obţinerea recunoaşterii internaţionale pentru ţara noastră. Mixul tematic include şi o secţiune dedicată păcii.
În zilele şi în intervalul orar în care au loc spectacole, traficul rutier va fi restricţionat pe Bulevardul Unirii, segmentul cuprins între Bulevardul Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei (zona fântâni).