Și Bulgaria a anunțat că oprește vaccinarea cu AstraZeneca

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat vineri suspendarea imunizării populaţiei împotriva COVID-19 cu vaccinul de la AstraZeneca, la o zi după decizii similare din Danemarca, Islanda şi Norvegia pe fondul unor cazuri grave de formare a unor cheaguri de sânge, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Am dispus oprirea vaccinărilor cu AstraZeneca pânâ când Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) elimină orice dubiu privind inocuitatea sa”, a precizat Borisov, citat într-un comunicat, prin care cere o declaraţie „în scris” din partea autorităţii europene de reglementare.

Potrivit premierului bulgar, EMA nu a formulat „un diagnostic clar”.

EMA a transmis joi că ţările europene pot folosi în continuare vaccinul dezvoltat de laboratorul britanic AstraZeneca şi de Universitatea Oxford.

9 țări suspendă vaccinarea cu AstraZeneca, între care și Italia

Poziţia comisiei de securitate „este că avantajele vaccinului continuă să depăşească riscurile sale şi că vaccinul poate fi administrat în continuare cât timp ancheta asupra cazurilor de tromboză este în desfăşurare”, a scris EMA într-un comunicat.

„Nu există în prezent niciun indiciu conform căruia vaccinarea a produs aceste condiţii, care nu sunt incluse printre efectele secundare ale acestui vaccin”, a adăugat EMA.

Danemarca, Norvegia şi Islanda au suspendat temporar joi folosirea vaccinului anti-COVID-19 de la AstraZenenca, din cauza îngrijorărilor în legătură cu unii pacienţi care au făcut cheaguri de sânge după ce au fost vaccinaţi.

Alte ţări, de exemplu Austria, Italia sau România, au suspendat la rândul său utilizarea lotului respectiv, în timp ce Thailanda a amânat brusc lansarea campaniei sale de vaccinare.

Decizia guvernului de la Sofia survine în contextul în care Bulgaria este printre ţările din UE cu cel mai mic procent de populaţie vaccinat, adică 3,9%, reprezentând numai 270.000 de persoane, conform datelor compilate de AFP.

Vaccinul AstraZeneca a fost administrat până acum întregii populaţii, fără restricţii. „Nu a fost semnalat niciun efect indezirabil în afara celor descrise de fabricant în prospect”, au precizat autorităţile sanitare din Bulgaria.

Campania continuă pentru moment cu celelalte două vaccinuri disponibile, Pfizer-BioNTech şi Moderna, au adăugat autorităţile.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati