Persoanele din Africa de Sud care au contractat tulpina Omicron a coronavirusului nu au dezvoltat forme grave ale bolii, a declarat șefa Asociaţiei Medicale din Africa de Sud (SAMA), medicul Angelique Coetzee. Ea a precizat că boala vine cu simptome neobișnuite, care se manifestă mai ales la persoane tinere.
Cazurile depistate până acum în Africa de Sud nu sunt grave, a afirmat Angelique Coetzee, precizând însă că cercetările privind noua variantă Omiccron sunt încă într-un stadiu foarte incipient.
„Cei mai mulţi pacienţi se plâng de dureri în corp şi de oboseală, oboseală extremă şi acest lucru se întâmplă la persoane tinere, nu la persoanele în vârstă”, a spus dr. Coetzee, potrivit dpa, preluată de Agerpres, scrie digi24.ro.
Aceştia au fost pacienţi care nu au fost internaţi direct în spital, a precizat Coetzee.
Cu toate acestea, medicul sud-african şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu efectele pe care noua variantă ar putea să o aibă asupra persoanelor în vârstă cu afecţiuni preexistente, precum boli de inimă sau diabetul.
Simptomele noii variante de COVID-19 sunt neobişnuite, însă uşoare, a mai spus Coetzee, adăugând că ea a fost prima care a alertat cu privire la posibilitatea unei noi variante după ce la cabinetul ei din Pretoria s-au prezentat, la începutul lunii noiembrie, pacienţi cu simptome neobişnuite de coronavirus, care s-au plâns de oboseală severă.
Coetzee a fost primul medic sud-african care a alertat autorităţile în legătură cu pacienţi care au contractat o nouă variantă de COVID-19, pe 18 noiembrie.
În Africa de Sud, doar 24% din populaţia ţării este complet vaccinată, potrivit dr. Coetzee.
Varianta Omicron a fost clasificată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept o „variantă îngrijorătoare”, care are un potenţial de reinfectare mai mare decât al celorlalte variante.
Tot mai multe țări europene raportează primele cazuri suspecte sau chiar confirmate cu noua variantă sud-africană a coronavirusului, Omicron.