Simulările examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat 2021 vor avea loc

Simulările examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat 2021 vor avea loc anul acesta, după ce în urmă cu an au fost anulate din cauza pandemiei. Anunțul a fost făcut joi de Ministerul Educației printr-un comunicat de presă, scrie Edupedu.ro. Consiliul Elevilor a declarat că propunerea acceptată de Minister a fost ca simulările să aibă loc în perioada martie-aprilie, pentru clasele a VIII-a și a XII-a.

În comunicatul remis de Ministerul Educației joi, după discuțiile avute cu sindicatele din învățământ, cu asociațiile elevilor și părinților, instituția a anunțat că s-a validat prin consens „susținerea examenelor naționale, cu prezență fizică, la datele planificate, pe baza unor tematici de examen adaptate/corelate cu materia predată și susținerea unor evaluări premergătoare examenelor astfel încât să existe suficient timp pentru acțiuni remediale, focusate pe rezultatele analizelor/evaluărilor/simulărilor din care sa rezulte nivelul cunoștințelor asimilate de către elevi”.

În același comunicat, Ministerul Educației precizează că „sindicatele din învățământul preuniversitar au solicitat ME elaborarea unor seturi de subiecte pentru a veni în sprijinul elevilor care vor susține examenele naționale”, lăsând de înțeles că subiectele simulărilor vor fi realizate de Ministerul Educației.

Simulările vor avea loc în perioada martie-aprilie

Președintele Consiliului Național al Elevilor a declarat pentru Edupedu.ro că propunerea înaintată la discuția de ieri și agreată de Ministerul Educației a fost ca „pe 15 februarie să avem toate datele pentru fiecare examen, ca simulările de Evaluare Națională și Bacalaureat 2021 să fie organizate în martie-aprilie pentru clasele a VIII-a și a XII-a, corelată cu propunerea noastră ca elevii din clasele terminale să aibă prioritate la întoarcerea la cursuri când se redeschid școlile”.

„Noi ne-am gândit că elevii care dau Bacalaureatul și Evaluarea Națională nu au avut absolut niciun contact cu simularea acestora și cu atmosfera de examen, pentru că ei nu au susținut simulările nici când erau a XI-a și a VII-a, anul trecut aceste testări fiind anulate. Pe lângă asta, e și o măsură de evaluare a nivelului cunoștințelor lor. E nevoie de acest instrument”, a explicat Rareș Voicu, președintele Consiliului Elevilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati