Sindicaliştii de la „Solidaritatea Sanitară” protestează în Piaţa Victoriei. Care sunt revendicările lor

Sindicaliştii de la „Solidaritatea Sanitară” protestează din nou joi, de la ora 11:00, în Piaţa Victoriei, solicitând condiţii de muncă decente. De asemenea, vor fi comemoraţi angajaţii din sănătate decedaţi din cauza pandemiei, numărul lor fiind în creştere. De la aceeaşi oră, Federaţia Sanitas pichetează Palatul Parlamentului, spunând că ”aşa nu se mai poate”.

”Joi, 19 noiembrie 2020, începând cu ora 11:00, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” va desfăşura în Piaţa Victoriei un nou Miting pentru Condiţii de Muncă Decente, continuând seria protestelor declanşate în 7 octombrie 2020. Acesta este al treilea miting dedicat exclusiv apărării drepturilor lucrătorilor din sănătate la condiţii de muncă decente şi la recunoaşterea meritelor, aşa cum au fost acestea prezentate în cadrul Apelului lucrătorilor din sănătate pentru respectarea condiţiilor muncii decente. Revendicările Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” vizează intervenţiile urgente pentru creşterea siguranţei lucrătorilor, acordarea unor drepturi legale şi recunoaşterea meritelor profesioniştilor din sănătate. Protestul include şi comemorarea numărului de lucrători din sănătate decedaţi, aflat într-o creştere accelerată”, anunţă sindicaliştii.

Ei vor să atragă atenţia guvernanţilor asupra necesităţii urgentării măsurilor de protecţie a lucrătorilor din sănătate, acestea trebuind să determine diminuarea în mod semnificativ a impactului COVID-19 asupra profesioniştilor din sănătate, atât în privinţa numărului de lucrători nou infectaţi cât, mai ales, ”în privinţa numărului celor care vor ajunge în continuare să plătească cu viaţa proprie tratarea şi îngrijirea pacienţilor”.

Revendicările Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”:

– Adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale şi umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi nou infectaţi SARS-CoV-2 şi, mai ales, decedaţi din cauza COVID-19;
– Asigurarea accesului la toate informaţiile relevante privind impactul COVID-19 asupra lucrătorilor din sănătate pentru a putea adopta politici eficiente de protecţie a acestora.
– Respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie.
– Acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30% şi sporul pentru combaterea epidemiei.
– Acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim.
– Creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul anului 2022.
– Asigurării posibilităţii lucrătorilor din sănătate de a beneficia de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieşire la pensie) proporţional cu activitatea desfăşurată peste norma de bază;
– Acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a stării de alertă pentru toţi salariaţii din sănătate.
– Reaşezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creşterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuţiei la tratamentul şi îngrijirea pacienţilor.
– Plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază.
– Raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale.

Şi Federaţia SANITAS pichetează de la ora 11:00 Parlamentul, încercând să atragă atenţia tuturor reprezentanţilor clasei politice că “aşa nu se mai poate”!

”Din respect pentru toate victimele sistemului sanitar românesc de până acum şi în acelaşi timp din respect pentru toţi colegii noştri care se luptă zi de zi să salveze vieţi, colegi astăzi epuizaţi, îmbolnăviţi şi dezamăgiţi de felul în care autorităţile îi tratează!”, precizează sindicaliştii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati