Sindicaliștii Metrorex reacționează la decizia privind spațiile comerciale

Președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi, a reacționat la ultimatumul dat de directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv, privind dezafectarea, până la data de 2 aprilie, a spațiilor comerciale de la metrou.

”Este o acțiune la intimidare. Noi ne aflăm în proces, iar dosarul este pe rolul Tribunalului București, Secția Comercială. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive nu se poate aplica ceea ce visează administrația. Nu au cum să evacueze. Doar n-o să dea oamenii afară cu buldozerul. În plus, peste 80% din spații sunt construite de Sindomet”, a declarat Ion Rădoi pentru Club Feroviar.

Reamintim că Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 2 aprilie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati