Sindicat Metrorex: Daca vor fi dați oameni afară sau li se ia din salariu, vom începe procedurile pentru declanșarea grevei

Unitatea Sindicatul Liber din Metrou va începe procedurile pentru declanșarea grevei dacă vor fi disponibilizări sau reduceri de salarii, a anunțat joi liderul de sindicat Ion Rădoi.
„În acea zi nu a fost grevă, nu a organizat nimeni o grevă, pentru că greva se face, juridic, aşa: se face o negociere cu Administraţia, o conciliere cu Ministerul Muncii, o grevă de avertisment de două ore, după care greva propriu-zisă. Acestea sunt procedurile când faci o grevă. Numai că de data asta nu avem de-a face cu o grevă, sindicatul nu s-a implicat, nu a avut nicio problemă, ci s-a întâmplat altceva: a fost oprire voluntară a lucrului, care se poate întâmpla oricând, şi azi, şi mâine, şi poimâine. Şi aia nu este problema sindicatului”, a afirmat Ion Rădoi, scrie economica.net.

Preşedintele USLM a subliniat că sindicatul va demara paşii legali pentru declanşarea grevei în cazul în care Metrorex va tăia salariile angajaţilor sau va face disponibilizări.

„(În cazul în care Metrorex taie salarii sau face disponibilizări, n.r.) sigur facem grevă, adică vom respecta legea, în ordinea menţionată. Dacă vor fi daţi oameni afară sau li se ia din salariu, începem procedurile pe care vi le-am spus mai devreme”, a menţionat Ion Rădoi.

„Daca vor fi dați oameni afară sau li se ia din salariu, vom începe procedurile pentru declanșarea grevei”, a precizat Rădoi, cu ocazia unei conferințe de presă.

El speră însă că nu va fi cazul și a prezentat un document semnat de directorul general al Metrorex Ștefan Paraschiv în urma negocierilor după protestul spontan din 26 martie. Potrivit documentului menționat, conducerea Metrorex s-ar fi angajat să nu efectueze disponibilizări sau să cerceteze disciplinar participanții la protestul spontan.

Cu privire la acel document, ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a spus că „adevărul gol-goluț e că nimeni nu scapă de consecințele blocării ilegale a metroului din București”.

„Circulă un fake news de la Rădoi că am pus batista pe țambal. Nimic mai fals. Metrorex depune o acțiune în instanță pentru a declara acțiunea de vineri o grevă nelegală. În aceeași acțiune, compania se îndreaptă împotriva sindicatului pentru a recupera pagubele de 2,8 milioane de lei”, a spus Drulă la sfârșitul lunii martie.

El a precizat atunci că poliția a identificat deja 350 de participanți și acțiunile penale – de la DNA și DIICOT – merg mai departe.

„Salariile nu pot fi plătite la nivelul actual și la numărul actual de angajați pe întregul an pentru că bugetul companiei nu permite. Este matematică simplă. Dacă nu se va ajunge la o înțelegere că acea creștere de 18% nu mai poate fi aplicată, există spectrul insolvenței, pierderile financiare urmând să fie foarte mari”, a avertizat la finele lunii martie ministrul Transporturilor.

Circulaţia trenurilor de metrou a fost blocată vineri, 26 martie, de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea trenurilor de pasageri.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati