Sindicatul Europol reclamă că licitaţiile de zeci de milioane de euro pentru noile uniforme se fac ”într-un secret total demn de filmele cu James Bond”.
”Cu surle şi trâmbiţe s-a anunţat în cursul anului 2020 schimbarea uniformelor pentru personalul Poliţiei Române. Cu toţii am aşteptat plini de speranţă şi optimism ca acest proces să fie unul de anvergură, cu multe discuţii, teste în teren, solicitări de opinii din partea poliţiştilor care chiar FOLOSESC uniforma, dezbateri etc. Din păcate, realitatea ne demonstrează că nu s-a întâmplat aproape nimic din toate acestea”, au transmis, luni, reprezentanţii Sindicatului Europol.
Potrivit acestora, s-a mimat în câteva rânduri dialogul social.
Încălțăminte de aproximativ 29,8 milioane de EURO fără TVA
”Zilele de 19 şi 20 martie 2022 ne-au conferit o mare surpriză! Neştiute de nimeni, decât de cei care trebuiau, neanunţat pe nicăieri, decât acolo unde trebuie, nepublicate anterior oricât de mult ne-am străduit să le aflăm şi chiar ne-am chinuit, dar nimeni nimic. Într-un secret total demn de filmele cu James Bond, Sistemul Informatic Centralizat de Achiziţii Publice (SICAP) a publicat trei anunţuri de participare (licitaţii) din care astăzi îl vom detalia pe cel referitor la noile modele de încălţăminte în valoare de 147.395.840 de lei, adică aproximativ 29,8 milioane de EURO fără TVA”, au mai transmis sindicaliştii.
Aceştia au detaliat datele despre locurile componente ale licitaţiei.
Pantofi intervenţie iarnă bărbaţi/femei – maxim 60.000 de perechi care se ridică la un preţ total de 24.000.000 de lei.
”Asta se traduce printr-un preţ maximal de 400 de lei/ pereche, iar dacă ne aplecăm asupra specificaţiilor tehnice, observăm cerinţe mari, tehnologii noi, pornind de la sistemul de prindere al tălpii IJ (injectată) şi finalizat cu branţul anatomic OrthoLite, complet detaşabil, iar ca bonus – un branţ de rezervă”, au mai transmis sindicaliştii.
Pantofi intervenţie vară bărbaţi/femei – maxim 60.000 de perechi la un preţ total de 21.933.000 de lei.
”Astfel, vorbim de un preţ unitar de 365,55 lei/pereche. Care ar fi diferenţa? Dacă feţele pantofilor de iarnă sunt confecţionate din piele impermeabilizată, aici găsim o ţesătură tip Cordură pe aproximativ 50% din suprafaţa pantofului în combinaţie cu piele. Tot impermeabilizată. Un început bun am spune, schiţele şi fotografiile reprezentative din specificaţii ilustrând un pantof tactic tip HAIX. Totuşi, nu avem cum să nu ne întrebăm CINE şi CUM va realiza aceşti pantofi în România, întrucât tehnologiile şi modul de asamblare solicitat este patentat internaţional. Asta rămâne de văzut! De asemenea, un astfel de pantof, achiziţionat singular de la HAIX, are un preţ de aproximativ 650 de lei. Până şi ”rudele” inferioare, produse de către firme internaţionale mai mici, nu le poţi achiziţiona sub 450 de lei. Şi încă ceva! Toată încălţămintea are garanţie minim 2 ani. HAIX, oferă pentru un anume tip chiar şi 5 ani! Dacă se rup şireturile după două luni, ne vor schimba pantofii?”, au mai scris sindicaliştii.
Ghetele de intervenţie iarnă bărbaţi/femei — maxim 60.000 pentru un preţ de 26.672.400 de lei.
”Aşadar, avem un preţ unitar de 444,54 de lei/pereche. Înălţimea acestora pentru măsura 38 va fi de aproximativ 12,5 cm, ceea ce înseamnă că vor acoperi glezna şi vor conferi, în teorie, protecţie mărită oaselor şi tendoanelor din acea zonă. Nu avem niciun pic de inserţie cu Cordură ceea ce înseamnă că partea de imper-respirabilitate a încălţămintei nu va exista, piciorul va transpira şi va îngheţa pe timpul iernii, pentru că umezeala nu va putea fi transmisă către exteriorul ghetei”, susţin sindicaliştii.
Ghetele de intervenţie vară bărbaţi/femei – maxim 60.000 perechi la un preţ maximal de 24.302.400 lei.
”Vorbim astfel de un preţ unitar de 405,04 lei/pereche. Aici, apare Cordura pe aproximativ 40% din suprafaţa încălţămintei, fiind un lucru excepţional dacă va fi integrat în sistemul cu căptuşeală GoreTex care va conferi piciorului suficientă capacitate de respiraţie. Dacă, în schimb, căptuşeala GoreTex va fi înlocuită cu ALTCEVA mai ieftin care imită GoreTex-ul, atunci s-ar putea să purtăm nişte sobe cu talpă de cauciuc, perfect izolate”, susţin sindicaliştii.
Loturile 5 – 8 reprezintă încălţămintea standard din piele, pentru uniformele de reprezentare şi ceremonialuri, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei.
”Mare lucru faţă de ceea ce avem acum în dotare nu s-a schimbat”, au mai transmis sindicaliştii.
Aceştia atrag atenţia că se cumpără din noi pantofi, dar nu şi bocanci.
”Nu de alta, dar ştiţi… unii dintre noi mai intrăm prin canale, prin noroaie, prin funingine şi resturi fumegânde, prin epave de autovehicule descarcerate, nu stăm prin birouri la căldură”, au mai transmis sindicaliştii, anunţând că vor detalia şi licitaţiile pentru celelalte componente ale uniformei.