Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual protestează astăzi la Ministerul Finanțelor

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual organizează, luni, un protest la Ministerul Finanţelor. Sindicaliştii reclamă ”bătaia de joc” referitoare la salarizare, potrivit news.ro.

”LUNI 11.12.2023 ora 13.00 vă aşteptăm la protest la Ministerul de Finanţe. Unitatea şi solidaritatea trebuie să invingă! Guvernul a aruncat „pe piaţă” proiectul de OUG pe măsuri fiscal-bugetare, care prevede doar 5% pentru bugetari, implicit pentru MAI. O bătaie de joc! Poliţişti debutanţi vor fi umiliţi, fiind plasati 30-40 lei peste viitorul salariu minim. Pentru poliţiştii aflaţi în prag de pensie, încă o abureală de doi bani. Nu mai spunem de umilirea continuă a personalului contractual”, au transmis sindicaliştrii, într-un comunicat de presă.

Aceştia anunţă că protestele vor continua marţi, miercuri şi joi, fiind notificate Ministerul de Interne, Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor şi Guvernul.

Sindicaliştii transmit şi lista cu revendicări:

– cerem aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării 153/2017, respectiv acordarea sporurilor şi idemnizaţiilor la valorile salariale din iunie 2023, şi nu la cele aflate acum în plată, care sunt mult mai mici; în fapt, familia ocupaţională bugetară Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională a fost discriminată, în ultimii ani, din punct de vedere salarial, prin tot felul de OUG, care au impus prorogări, respectiv neaplicarea, la termenele prevăzute, a Legii-cadru 153/2017, Anexele nr. VI şi VIII, care privesc poliţiştii, militarii şi personalul contractual din SAOPSN;

– cerem includerea în bugetul public aferent anului 2024 a sumelor pentru plata personalului MAI care va fi implicat în cele două scrutine de alegeri de anul viitor, similar membrilor birourilor electorale de circumscripţie;

– se impune actualizarea salariilor, de la 1 ianuarie 2024, în raport cu indicele de inflaţie stabilit oficial de către INS, dar şi cu preţurile principalelor produse de consum şi ale utilităţilor (minim 13,8%);

– vrem actualizarea salariului de grad în raport cu salariul minim pe economie, stabilit prin HG, nu cu valorile de referinţă actuale, diminuate şi discriminatorii faţă de alte categorii bugetare;

– cerem asigurarea protecţiei juridice a poliţistului, prin modificarea legislaţiei, în sensul incriminării mai drastice a faptelor de ultraj (arest preventiv şi închisoare cu executare pentru făptuitori, fără alternative sancţionatorii);

– se impune modernizarea Statutului poliţistului (actualul datează din 2002) şi adoptarea unui Ghid al carierei în profesia de poliţist, în concordanţă cu realităţile actuale;

– cerem actualizarea normei de hrană (pentru poliţişti şi PC) şi a normei de echipare, în raport cu statisticile oficiale ale INS şi cu prevederile legale în domeniu;

– se impune actualizarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică acordat poliţistilor judiciarişti / beneficiarilor din MAI, la nivelul maxim prevăzut de Lg. 153/2017, şi nu la valoarea minimă, aflată în plată;

– cerem actualizarea, la preţul pieţei, a compensaţiei pentru chirie, care se plăteşte şi în prezent la cuantumul stabilit în urmă cu 14 ani (2009);

– cerem indexarea pensiilor militare de stat conform celor din sistemul de pensii publice;

– vrem obţinerea dreptului constituţional la grevă pentru poliţişti, deoarece actualele pârghii de luptă sindicală sunt insuficiente pentru categoria noastră profesională, avantajând forul legislativ, MAI şi Guvernul.

La rândul lor, sindicaliştii din cadrul Europol au transmis că în cursul zilei de luni vor anunţa calendarul protestelor.

”Aşteptăm ca poliţiştii să fie conştienţi că nu se va acorda niciun procent din restanţe fără o reacţie adecvată. Nu avem cum să luptăm pentru drepturile noastre, dacă vom continua să facem compromisuri în favoarea instituţiei şi dacă ne vom complace în situaţia în care suntem. De asemenea, având în vedere că anul 2024 este an electoral, nu mai există nicio premisă de intervenţii legislative care să vizeze drepturi salariale.

Aşadar, stimaţi colegi, a venit momentul să reacţionăm, să fim vizibili şi să arătăm ce se va întâmpla dacă vom refuza să mai ţinem locul pentru alţi 3-4 poliţişti care lipsesc din organigramele unităţilor. Lă bătaia de joc a Guvernului, putem doar reacţiona cu aceeaşi monedă”, este apelul Sindicatului Europol.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati