Șir nesfârșit de probleme la Pasajul Unirii. Acum se scurge prin tavan apa de la zăpada topită

Nicio săptămână fără probleme la Pasajul Unirii. Zăpada așternută în ultimele două zile s-a topit, iar apa strânsă deasupra a început acum să se scurgă prin tavanul pasajului. De câteva ore curge pe ambele sensuri, potrivit digi24.ro.

Problemele par că nu se mai termină la Pasajul Unirii. Zăpada a început să se topească în Capitală, iar asta se vede clar în pasaj, unde apa s-a infiltrat prin tavan și picură pe parbrizul mașinilor, pe ambele sensuri de mers.

La sfârșitul săptămânii trecute, în timpul unor lucrări de mentenanță, muncitorii au descoperit niște probleme grave la sistemul de iluminat, care necesita reparații de urgență. La toate acestea se adaugă cele 5 mașini care au rămas blocate fie în poarta de gabarit, fie în chiar interiorul pasajului.

Cel mai grav accident rămâne cel în care un turist grec a murit, iar alte peste 20 de persoane au fost rănite în momentul în care bariera de înălțime a căzut peste autocar.

În ceea ce privește apa care se scurge prin tavanul celui mai modern pasaj din capitală, primăria Sectorului 4 spune că face verificări să vadă dacă este nevoie de reparații.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati