Sunt probleme vineri dimineață în Gara de Nord București în ceea ce privește sistemul de informare a călătorilor, transmite CFR Călători, anunță Antena 3.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță că s-a produs un deranjament în Gara de Nord București, care a dus la defectarea sistemului de informare a călătorilor privind sosirea și plecarea trenurilor.
Concret, tabelele de teleafișaj, panourile de informare localizate pe peroane și camerele de luat vederi din incinta gării nu mai funcționează.
„Având în vedere natura problemei, CFR SA colaborează cu CFR Călători pentru informarea corectă și rapidă a publicului călător.
Regretăm disconfortul creat și vă informăm că personalul responsabil acționează pentru remedierea acestui deranjament, în cel mai scurt timp posibil, cu scopul de a relua informarea corectă a publicului călător”, a transmis compania.
Sursa: Antena 3
    
                                    
