Site-ul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, subiectul unui atac de tip DDoS

Site-ul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost subiectul unui atac de tip DDoS, fiind repus în funcţiune sâmbătă dimineaţă, potrivit agenției de presă News.ro.

„Continuă seria de atacuri de tip DDoS (Distributed Denial-of-Service) asupra unor site-uri web care aparţin unor instituţii publice, partide şi organizaţii private din România, atacuri motivate de acţiunile de sprijin ale României pentru Ucraina, în contextul invaziei acestui stat de către Federaţia Rusă. Specialiştii Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) colaborează cu instituţiile abilitate pentru investigarea şi contracararea acestor atacuri cibernetice”, a arătat, sâmbătă, într-un comunicat de presă, DNSC.

Conform sursei citate, atacurile sunt auto-asumate de gruparea pro-rusă „Killnet” şi au vizat site-urile web gov.ro – mapn.ro – politiadefrontiera.ro – cfrcalatori.ro – otpbank.ro – psd.ro – dnsc.ro, având ca obiectiv indisponibilizarea site-urilor web româneşti vizate prin supraîncărcarea acestora cu trafic masiv de internet, din surse multiple.

„Ieri 29 Aprilie Directoratul a publicat pe www.dnsc.ro lista de 266 adrese IP implicate în atacurile de tip DDoS auto-asumate de ‘Killnet’ asupra site-urilor web româneşti, şi a lansat procedurile necesare pentru limitarea atacurilor. Publicarea este parte a procesului transparent pe care Directoratul l-a activat la declanşarea conflictului militar, pentru contracararea atacurilor cibernetice ce impactează România, în contextul războiului Ucraina-Rusia. Azi 30 Aprilie la aproximativ orele 2:30AM site-ul www.dnsc.ro a fost subiectul unui atac de tip DDoS. La orele 8:30AM site-ul web a fost deja repus in funcţiune, fără dificultăţi”, au precizat reprezentanţii DNSC.

Directoratul recomandă implementarea rapidă şi precisă a măsurilor adecvate pentru protecţia site-urilor web şi a infrastructurilor cibernetice. Un ghid de securitate cibernetică este disponibil aici.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati