Şefi de secţie de la Institutul Oncologic Bucureşti (IOB) s-au adresat conducerii, reclamând lipsa citostaticelor din farmacia unităţii sanitare, de mai mult de 10 zile. În același timp, medicii au reclamat și că stocurile terapiilor ţintite şi imunoterapiilor sunt în scădere.
Reacția conducerii
Conducerea IOB a reacţionat în acest caz, precizând că este vorba despre un document de uz intern.
În plus, IOB a preluat un număr mare de pacienţi de la nivelul altor centre care nu au mai funcţionat din cauza pandemiei şi unde aceşti pacienţi nu au putut fi trataţi, scrie news.ro.
”Politica de achiziţii dusă până recent nu a permis o aprovizionare predictibilă cu medicamente şi materiale sanitare, fapt imputat conducerii anterioare a unităţii medicale.
Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti asigură prin PNS Oncologie un buget calculat, în principal, în funcţie de istoric. Ca urmare a fluxului de pacienţi oncologici mai mare comparativ cu alte perioade de referinţă, bugetul este insuficient în acest moment. Am semnalat situaţia către CASMB şi aşteptăm o rezolvare rapidă.
Se fac eforturi pentru rezolvarea situației
La rândul său, managerul Institutului Oncologic, medicul Bogdan Tănase, a dat asigurări că face eforturi pentru rezolvarea situaţiei.
”Asigur pacienţii şi aparţinătorii, precum şi întreg corpul medical, de tot suportul şi efortul meu în rezolvarea acestei situaţii. Îmi pare nespus de rău că suntem nevoiţi să trecem prin acest moment. Aşa cum bine ştiţi deja, prioritatea mea au fost şi rămân pacienţii şi nu voi conteni niciodată să caut soluţii pentru a veni în sprijinul lor.
Lupta lor cu boala este lupta mea pentru a le asigura un acces rapid la cel mai bun tratament, indiferent de câte piedici birocratice, procedurale, legislative şi umane există”, a transmis medicul.