Ambasadorul Naţional pentru UNICEF, Smiley, a fost marţi la Braşov în mijlocul copiilor care beneficiază de iniţiativa UNICEF „România pentru fiecare copil”.
Smiley i-a întâlnit pe copiii de la Grădiniţa nr. 9 din Braşov şi personalul instituţiei, apoi a vizitat Centrul Comunitar Integrat Braşov, acolo unde copii vulnerabili, copii cu dizabilităţi beneficiază de servicii specializate, furnizate de o excelentă echipă de profesionişti locali. Smiley a avut, de asemenea, o întâlnire cu adolescenţi din Consiliul Local al Copiilor Braşov şi cu viceprimarul municipiului, Flavia Boghiu, şi a vizitat şi Centrul Katya, unde copiii refugiaţi din Ucraina şi familiile lor primesc sprijin.
La Grădiniţa nr. 9, cadrele didactice i-au povestit lui Smiley despre activităţile educative centrate pe nevoile fiecărui copil, cât şi despre cele realizate în aer liber, organizate ca parte a proiectului „România pentru fiecare copil”. Artistul s-a alăturat copiilor la pictat de frunze şi gimnastica de înviorare, cea din urmă desfăşurându-se chiar pe una din piesele sale.
„Îmi place foarte mult să interacţionez cu copiii. Copiii sunt foarte sinceri şi, pentru că acum am şi eu un copil, simt că sunt din ce în ce mai apropiat de vârsta copilăriei. Revin la jocurile copilăriei şi la bucuriile gratuite şi sincere pe care le oferă copilăria”, a mărturisit Smiley. Artistul a împărtăşit şi câteva amintiri din vizite precedente în comunităţi vulnerabile: „Educaţia este provocarea cea mai mare a unui părinte, din punctul meu de vedere, dar în unele comunităţi, provocarea este cum ajunge copilul la şcoală. Am cunoscut copii care aşteptau după fraţii lor ca să facă schimb de încălţări. Sunt provocări reale care există în continuare în România”.
Iniţiativa „România pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili din România” este implementată de UNICEF şi de parteneri începând cu iunie 2021 în municipiul Braşov şi în patru localităţi din judeţul Bacău. În Centrul Comunitar Integrat din Braşov, de la începutul proiectului, peste 2.000 de copii şi adulţi au beneficiat de servicii, 150 de copii fiind beneficiari de servicii specializate furnizate de doi kinetoterapeuţi, doi psihologi, un logoped, un asistent medical şi un asistent social, precum şi un referent educaţie.
Smiley a aflat despre activitatea acestei echipei de profesionişti coordonată de Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) de la viceprimarul municipiului Braşov, Flavia Boghiu, şi de la directorul DAS, Mariana Topoliceanu, care i-au povestit cum a schimbat Centrul în bine vieţile a mii de braşoveni. Artistul a aflat de la profesionişti în ce constă terapia prin dans şi a asistat la o şedinţă de kinetoterapie.
„Astăzi, Smiley, ambasador UNICEF, este la Braşov pentru a vizita proiectele pe care Braşovul le are împreună şi cu sprijinul UNICEF. Au pornit de la Grădiniţa numărul 9. Acum suntem la Centrul Comunitar Integrat, deschis în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, un loc unde copiii cu dizabilităţi, copii care provin din medii defavorizate, vin şi fac activităţi la acest centru – vorbim despre logopedie, recuperare, kinetoterapie sau deprinderea abilităţilor de viaţă sau chiar şi activităţi distractive, cum ar fi învăţarea unui nou dans. Toate acestea se întâmplă aici, la Direcţia de Asistenţă Socială, cu sprijinul UNICEF. Mai departe, echipa UNICEF va vizita şi noul Centru Comunitar pentru Refugiaţi, pe care l-am deschis împreună şi cu sprijinul lor şi cu al UNHCR, şi va avea o întâlnire şi cu Consiliul Local al Copiilor, organul consultativ al oraşului, format în întregime din copii. Ne bucurăm că avem la Braşov acest parteneriat cu UNICEF, care ne ajută să luăm deciziile şi să implementăm proiectele care să îi facă pe copiii din Braşov să îşi atingă potenţialul maxim în oraşul nostru”, a declarat viceprimarul Braşovului, Flavia Boghiu.
Vizita a continuat la Centrul Katya, hub-ul de servicii pentru copii şi familiile lor refugiate din Ucraina, un proiect al Agenţiei Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă Braşov, care se bucură de susţinerea UNICEF.
Ultima întâlnire a zilei a fost cu membrii Consiliului Local al Copiilor Braşov, înfiinţat în cadrul Iniţiativei Localităţi Prietene ale Copiilor a UNICEF. Ambasadorul Naţional pentru UNICEF a intrat într-un dialog viu cu adolescenţii prezenţi, care i-au prezentat proiectele şi viziunea lor de a schimba oraşul şi a-l face cu adevărat prieten al copiilor. Discuţia a continuat pe teme de mare interes pentru tineri, precum educaţia, problema bullying-ului în şcoli, presiunea pe care o simt elevii de a avea performanţe şcolare, care le afectează sănătatea mintală.
Smiley le-a transmis adolescenţilor că este important să-şi trăiască visurile, să-şi exprime liber opiniile şi să lupte pentru ceea ce cred. „Mie mi s-a spus să-mi văd de treabă, să fac o meserie serioasă, nu cu muzica”, a povestit el, amintindu-şi de unele sfaturi primite la începutul carierei. „Viaţa voastră e doar a voastră. Evitaţi să vă trăiţi viaţa pentru alţii. Deciziile pe care le luaţi vor avea impact în primul rând asupra voastră”, a mai spus el.
Artistul a mărturisit că a petrecut o zi emoţionantă în mijlocul copiilor şi profesioniştilor pe care i-a întâlnit. „Astăzi, pentru mine, a fost un roller coaster de emoţii. Am fost întâi la grădiniţă, unde am găsit voie bună, apoi am mers la centrul comunitar, unde am trăit şi emoţia vizavi de oamenii care sunt dedicaţi să ajute copiii defavorizaţi, copiii cu dizabilităţi”, a afirmat el. „Mi se pare că oamenii aceştia – educatori, terapeuţi, funcţionari care lucrează să se întâmple lucrurile – sunt o specie de oameni aparte. Sunt oameni cu chemare, care trebuie preţuiţi, susţinuţi din toate punctele de vedere. Care trebuie aplaudaţi, respectaţi şi îmbrăţişaţi de comunităţi. Noi nu-i vedem şi nici nu ştim exact ce fac, suntem tentaţi să spunem că ei sunt un sistem. Aici cred ca greşim! Trebuie să conştientizăm că fără ei nu s-ar întâmpla nimic. Toţi oamenii cu care m-am întâlnit azi sunt nişte oameni fericiţi, se vede pe feţele lor că-i împlineşte ceea ce fac. Şi e superb să vezi că sunt unii oameni care au realizat că cea mai mare bucurie în viaţă e să dăruieşti ceva cuiva”.
Concluzia, la finalul zilei, a fost una optimistă, la fel ca muzica artistului: „Cred că există speranţă, cred că, dacă se adună din ce în ce mai mulţi oameni care îşi doresc cu adevărat o schimbare şi sunt dispuşi să muncească pentru ea, se vor schimba din ce în ce mai multe lucruri în România şi din ce în ce mai repede. Cred că UNICEF face diferenţa pentru că ştie metodele prin care lucrurile funcţionează şi în alte părţi. Şi, dacă pot alţii, noi de ce n-am putea?”.