ȘOCANT / Fostul ofițer MAI de la Spitalul Gerota din Capitală – a INFECTAT peste 30 de persoane cu coronavirus

Fostul ofițer MAI, internat la Spitalul Gerota şi diagnosticat cu coronavirus, a infectat cel puțin 30 de oameni, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru.

  • Unele dintre cele 19 cazuri diagnosticate astăzi au legătură cu ofițerul pensionar.

„În acest moment sunt peste 30 de persoane pe care le avem, dar numărul contacților depășește 120. Ei sunt în continuare testați, tot ce înseamnă spitalul Gerota, tot ce înseamnă contacții contacților, ADP-ul și alte instituții. Este posibl ca numărul lor să crească, dar având în vedere că noi îi testăm ca și contacți, ei sunt asimptomatici în acest moment”.

„O parte dintre ele sunt teste ale celor 2 contacți – contactul de la Gerota sau contacții contacților”, a spus Nelu Tătaru, la Digi 24.

Fostul ofițer MAI, care nu a spus că a fost plecat în Israel și care s-a internat la Spitalul Gerotă,  a infectat și acolo un medic, dar și pe managerul spitalului. De asemenea, a fost infectată și o asistentă de la spitalul Marie Curie. Și membri ai familiei sale au fost infectați cu Covid-19.

Bărbatul are acum un dosar penal pe numele său.

Surse: Digi24, Antena3

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati