Sociolog: Dacă ÎPS Teodosie ajunge Patriarh, o să avem 80% din populație atei

0
415
Foto Facebook / Vali Vadanoiu Photographer

Sociologul Barbu Mateescu consideră că românii ar putea fi îndepărtați de Biserică prin opiniile în contradictoriu din BOR precum declarațiile despre agheasmă făcute de Arhiepiscopul Tomisului (ÎPS Teodosie) și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei (Vasile Bănescu).

„Am scris o glumă acum jumătate de an: S-ar putea să aflăm peste câțiva ani că Teodosie este plătit de cercuri progresiste din Europa de Vest și din America. El prezintă o imagine absolut caricaturală a BOR, exact imaginea creștinismului așa cum și-l imaginează în glumă, cu haz, ateii militanți. Creează o imagine atât de proastă creștinismului și Bisericii Ortodoxe Române în special, încât face un mare deserviciu.

Dacă aș vrea să reduc rolul Bisericii, aș face cât se poate de publice declarațiile lui Teodosie pentru că sunt mulți oameni care nu sunt nici creștini foarte hotărâți, nici atei, iar această imagine a Bisericii repugnă. De aceea întotdeauna vine în contrapartidă Patriarhia, care are o perspectivă mult mai moderată și mult mai pragmatică”, a declarat sociologul Barbu Mateescu, conform Adevărul.

El spune că mesajele lui ÎPS Teodosie sunt pe placul credincioșilor.

„Oamenii care sunt credincioși în România, în sensul autentic, care merg la biserică, țin posturile, sunt foarte aproape de comportamentul indicat de Teodosie sunt foarte puțini și știu că sunt o minoritate. Aceștia pot dezvolta un sentiment de frustrare, nu neapărat față de atei, ci față de alți oameni care spun că sunt credincioși, dar nu sunt atât de riguroși. Există oameni care simt nevoia de mai multă disciplină, ordine, severitate apropo de ceea ce înseamnă să fii creștin. Ei pot fi încurajați de declarațiile lui Teodosie”, a afirmat Mateescu.

Dacă Arhiepiscopul Tomisului devine vocea BOR, foarte mulți vor deveni atei, este de părere sociologul.

„Dacă devine în viitor patriarh BOR o să avem în țara asta, cu o viteză foarte mare, 20% din populație creștini foarte hotărâți și atașați de Teodosie și 80% atei, oameni care o să-și dea seama că dacă ăsta e creștinismul, atunci eu sunt ateu. Lucrurile ar fi mai bine definite, dar nu neapărat mai bune pentru BOR, în mod clar”, a explicat Barbu Mateescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.