Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București au desfășurat, în data de 3 decembrie 2025, o acțiune în parcarea IKEA Pallady, alături de reprezentanți ai fundației „Motivațion România”, având ca obiectiv verificarea respectării drepturilor persoanelor cu handicap.
Operațiunea a urmărit identificarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile Legii nr. 448/2006, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum și promovarea unui comportament responsabil în utilizarea locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.
În urma controalelor, polițiștii locali au aplicat 6 sancțiuni contravenționale pentru ocuparea ilegală a acestor locuri special semnalizate.
”În cadrul acestei acțiuni, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 448/2006 republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.”, arată Poliția Locală București.
Autoritățile reamintesc că aceste spații sunt esențiale pentru mobilitatea și independența persoanelor cu dizabilități, iar nerespectarea lor reprezintă atât o încălcare a legii, cât și o lipsă de considerație față de o categorie vulnerabilă de cetățeni.
Poliția Locală face apel către conducătorii auto să dea dovadă de responsabilitate și empatie, lăsând libere locurile de parcare marcate pentru cei care depind de ele, și subliniază că va continua acțiunile de depistare și sancționare a abaterilor.
”Facem apel către toți conducătorii auto să dea dovadă de empatie și responsabilitate și să lase locurile de parcare semnalizate corespunzător pentru cei care au cu adevărat nevoie de ele și subliniem că poliția locală depune toate diligențele pentru depistarea celor care nu respectă drepturile persoanelor cu dizabilități și sancționarea acestora in condițiile legii.”, transmite sursa citată.


