Şoferul care a fost filmat în momentul în care ar fi lovit cu maşina, cu intenţie, vineri dimineaţă, o persoană şi căruciorul în care se afla un copil a fost reţinut, a informat Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.
„Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, cu inculpatul în stare de reţinere”, a informat Biroul de presă al DGPMB, vineri seară. Poliţiştii au demarat cercetările după ce vineri dimineaţă au primit o sesizare la 112, scrie Digi24.
„Astăzi, în jurul orei 10,40, prin apel 112, o persoană a sesizat că a fost lovită cu intenţie, ea şi copilul aflat în cărucior, de un conducător auto. Secţia 25 Poliţie a efectuat primele verificări pentru identificarea şi depistarea conducătorului auto”, a anunţat iniţial, vineri, Biroul de presă al DGPMB.
Șoferul neagă că ar fi lovit intenționat căruciorul și spune că totul a fost o greșeală: „Am vrut să dau în marșarier și mașina a intrat în viteza întâia, nu am nicio vină! A fost o greșeală, o simplă greșeală”.
Surse apropiate anchetei spun, însă, că șoferul nu ar fi la prima abatere. E cunoscut ca fiind un interlop care, în trecut, ar fi încercat să lovească și alți oameni cu mașina.