Operatorul privat de transport feroviar Sofrans va introduce trenuri către Constanța în mai puțin de două luni, iar prețul unei călătorii va fi de 34 de lei, față de 55 lei cât a fost anul trecut, potrivit România Feroviară, potrivit economica.net.
De altfel, operatorul privat din Craiova a redus din martie și tarifele pe relația București Nord – Brașov de la 43 de lei la 29 de lei.
“În mai puțin de 2 luni de zile Softrans SRL intra cu toate trenurile pe Constanța iar prețul de 34 lei pentru o călătorie, față de 55 lei cât a fost anul trecut, face pentru prima oară trenul mai rentabil spre litoral pentru 2 persoane decât mașina personală”, scriu cei de la blogul de specialitate România Feroviară.
Astfel, biletul pentru o călătorie București – Constanța cu Softrans va costa cu aproape 40% mai puțin decât anul trecut.
Operatorul privat a anunțat ieftinirea biletelor și la celelalte trenuri, începând cu această lună:
- Craiova – București Nord 34 lei (preț vechi 55 lei)
- Bucuresti Nord – Brașov 29 lei (preț vechi 43 lei)
- Craiova – Brașov 63 lei (preț vechi 78 lei).
Scăderea drastică a tarifelor are loc în contextul reducerii numărului de călători din cauza pandemiei, dar și pe fondul anunțatei anulări a gratuității pentru studenți.