SolidarSocial revine în spitalele din Bucureşti

În luna noiembrie, Solidar Social revine în spitale pentru a sprijini medicii din prima linie, 400 porţii de mâncare caldă fiind livrate zilnic la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş, începând cu această săptămână. Un gest care nu le este deloc străin medicilor din spitalele din Bucureşti, acolo unde, pe toată perioada stării de urgenţă, voluntarii Solidar Social, conduşi de Chef Adi Hădean, au livrat peste 60.000 de porţii de mâncare către cei pe care nu de puţine ori îi numim eroi.

„Solidar Social este un proiect dezvoltat de Asociaţia Adi Hădean şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi, începând cu luna aprilie, acest parteneriat onest dintre o autoritate publică şi o asociaţie a reuşit să adune în acelaşi loc voluntari şi donatori, din dorinţa de a-i ajuta pe cei care traversează o perioadă dificilă. Bucătari, asistenţi sociali, şoferi şi diferite companii s-au implicat în proiect, donând alimente, materiale, bani sau făcând voluntariat„, a precizat un comunicat de presă al Primăriei sectorului 6.

În opt luni, peste 124.000 de porţii au ajuns la cei care au avut nevoie şi 15.600 de kilometri au fost parcurşi către destinaţii, în ultimele patru luni destinaţia finală fiind 210 bătrâni şi familii vulnerabile din sectorul 6, care s-au bucurat zilnic de o masă caldă.

Cei interesaţi să se alăture proiectului, pot afla cum pot ajuta accesând www.activsocial.adihadean.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati