Soluţia pentru cei care nu se pot vaccina anti-COVID: ”Se poate crea o barieră imunologică”

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, dr. Valeriu Gheorghiţă, povestește despre alternativa pe care o au persoanele care nu se pot vaccina, de ce nu este indicat să cumpăram acest vaccin de pe internet, cât ne protejează, de fapt, serul, dar şi la ce contează adeverinţa pe care o primim atunci când ne vaccinăm.

Cum se poate crea o barieră imunologică în jurul celor care nu se pot vaccina

În ce priveşte contraindicaţiile temporare ale vaccinului împotriva coronavirusului, se poate vorbi despre boli acute febrile sau boli manifestate clinic la momentul vaccinării.

La fel, persoanele cu reacţii alergice importante sau şoc anafilactic, mai ales la una dintre componentele vaccinului, au contraindicaţie clară de vaccinare. Dar aceasta este o recomandare medicală generală, nu se referă doar la vaccinul împotriva Sars CoV-2, a explicat medicul.

„Aceste persoane cu contraindicaţie la vaccinare trebuie să respecte măsurile de protecţie în continuare. Dar se poate crea o barieră imunologică în jurul acelei persoane şi prin vaccinarea celor din familie, din apropiere”, a indicat dr. Gheorghiţă.

Din punct de vedere statistic, şi riscul acesta este foarte mic, de 0,6%.

„Dar, în ce priveşte vaccinul, sunt contraindicaţii definitive, pe care nu poţi să le schimbi, şi unele temporare. Cele definitive se referă la reacţii alergice la una dintre componentele vaccinului.

De asemenea, în momentul de faţă nu avem date despre femeia gravidă, dar este vorba de o perioadă de circa nouă luni, deci nu o contraindicaţie definitivă”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiţă, marţi, la Sfat de sănătate, de la Antena 3.

Vaccinul este gratuit! Nu îl cumpărați de pe internet

Un alt aspect important pe care trebuie să-l cunoaştem este acela că vaccinul împotriva coronavirusului este gratuit. De aceea, el nu trebuie cumpărat de pe internet.

Tot ce trebuie să facem este să ne program online. O platformă pentru personalul medical deja există, iar cea pentru restul va fi disponibilă curând.

Site-ul unde ne putem programa pentru vaccinare

Pagina de internet care permite programarea românilor pentru a se putea vaccina împotriva COVID-19 este deja funcţională, a anunţat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea.

Momentan, se pot înscrie pentru vaccin doar persoanele din etapa 1, respectiv lucrătorii din domeniile sănătate și social, nu şi restul populaţiei.

Programările pentru administrarea vaccinului se pot face pe pagina programare.vaccinare-covid.gov.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati