Soluții pentru încălzirea Capitalei: cazane mobile și bani de la Guvern pentru avarii

Guvernul alocă bani pentru reparațiile pe care trebuie să le efectueze Elcen pe rețeaua de termoficare din București, a anunțat premierul interimar, Nicolae Ciucă. Totodată, primarul Nicușor Dan a explicat că suma, de 20 de milioane de lei, va fi folosită pentru intervențiile operatorilor privați în sistem. Acesta a estimat că rețeaua va reveni la nivelul de furnizare de iarna anterioară la începutul săptămânii viitoare. O altă soluție pentru încălzirea Capitalei este instalarea unor capacităţi modulare de producţie a energiei termice, pe care Elcen le va monta în diverse zone, pentru a suplini pierderile uriaşe din reţeaua de termoficare.

“Sunt aspecte care vor trebui rezolvate în timp, dar astăzi am identifcat suma necesară astfel încât să sporim capacitatea de intervenție. Vom aloca banii Primăriei ca să achiziționeze acest serviciu de mentenanță din mediul privat, astfel încât să scurtăm timpul de intervenție în care cetățenii nu vor avea apă caldă și căldură”, a declarat Nicolae Ciucă în cadrul conferinței de presă de după ședința de Guvern, scrie Digi24.

Capitala pierde 2.500 de tone de apă pe oră

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de afaceri, Virgil Popescu, a precizat că pierderile de apă pe rețea au ajuns de la 800 de tone pe oră în urmă cu 4 ani la 2.500 de tone pe oră.

“Acolo a ajuns neinvestiția, nepăsarea, rețeaua de termoficare a Bucureștiului. De aici trebuie să plecăm și de aici trebuie să facem eforturi ca în această iarnă rețeaua de termoficare și întreg sistemul de termoficare să poată fi ținut în stare de funcționare și în echilibru.

A fost o avarie care s-a produs tocmai din cauza pierderilor foarte mari. O pompă a fost supraturată și automat s-a produs un scurtcircuit. S-a oprit stația. A fost remediată în cel mai scurt timp, în două zile, este în curs de încărcare turbina spre capacitatea maximă, apa încălzită a ajuns la 75 de grade în acest moment. Mai cred că până luni totul revine la normal la CET Sud.

Ne cerem scuze bucureștenilor pentru ce se întâmplă, dar trebuie să ne pregătim pentru iarnă. Încă Dumnezeu ne ajută vremea este caldă, dar nu știm cât va dura. Ne pregătim cu aceste capacități modulare să le montăm în diverse zone din București în așa fel încât să suplinim cu energie termică nou creată aceste pierderi foarte mari din rețea”, a afirmat Popescu.

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a precizat că “din cauza presiunii suplimentare din rețea a crăpat o pompă din anii ’60 de la CET Sud în noaptea de vineri spre sâmbătă”.

“Această pompă este din anii ’60 pentru că Elcen nu a putut să ia bani europeni pentru modernizare, pentru că Elcen era în insolvență, pentru că Primăria, prin Termoenergetica, nu i-a dat bani”, a mai spus Dan.

Acesta a spus că în ianuarie Elcen va ieși din insolvență. “Avem bani în sfârșit ca să lucrăm”.

20 de milioane de lei vor fi alocați pentru intervențiile la avarii

Primarul general al Capitalei a anunțat că 20 de milioane de lei vor fi alocați pentru intervențiile la avarii.

„Soluția pe termen scurt este ca banii din fondul de rezervă să fie dați către Primăria Capitalei, astfel încât Termoemergetica, prin contractele pe care le are deja deschise cu firme private, să poată să intervină în mai multe locuri pentru a remedia calitatea rețelei de transport. 20 de milioane de lei, care vin la Primărie, Primăria îi dă la Termoenergetica.

În această săptămână, începând cu sâmbătă dimineața, când a început să se resimtă avaria de la CET Sud și până la acest moment a fost o situație excepțională în București. Această situație excepțională este în curs de a fi remediată, în sensul că CET Sud a început prin a da căldură la 50 de grade, a ajuns la 75 de grade în momentul ăsta și sperăm, în câteva zile, să ajungem la 85.

Se pun cazane mobile în curtea CET-urilor

Nu se poate 90, pentru că trebuie să introducem apa de adaos, de care s-a vorbit. Prin aducerea acelor capacități suplimentare de producție mobile putem să evităm să avem alte tipuri de avarii. Pentru că în momentul de față, în situația în care un întreg sistem de producție funcționează la parametri maximi, poți să ai avarii cum am avut la CET Sud. Dacă o să reușim să aducem la acele capacități suplimentare mobile de producție, vom diminua foarte mult acest risc”, a mai explicat Dan.

Acesta a precizat că speră „să ne ducem măcar la nivelul iernii trecute” și că în câteva zile o să se ajungă, din CET Sud și din CET Grozăvești, „la o normalitate”, cel mai probabil „la începutul săptămânii viitoare, luni – marți”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati