Sondaj: 38,6% dintre români declară că nu s-ar vaccina împotiva COVID-19

Peste 38% dintre respondenţii unui sondaj au declarat că nu s-ar vaccina împotriva COVID-19 dacă un astfel de tratament ar fi disponibil în perioada următoare.

Sondajul a fost efectuat în perioada 25 septembrie – 16 octombrie, de către Centrul de Cercetări Sociologice Larics (CCSL), în parteneriat cu Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI), sub egida Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române.

Volumul eşantionului a fost de 1.000 de persoane, iar eroarea maximă admisă a datelor a fost de +/- 3%. Metoda folosită a fost ce a chestionarului aplicat telefonic.

Astfel, 38,6% dintre respondenţi au precizat că ar refuza să se vaccineze dacă ar exista un vaccin împotriva COVID-19. 30% au declarat că ar aştepta o perioadă şi s-ar vaccina doar dacă ar auzi că persoanele care şi-au administrat un astfel de tratament nu au avut probleme. 21,8% au afirmat că s-ar vaccina, iar 8% au spus că ar accepta doar dacă li s-ar explica mai multe despre acest tratament, scrie economica.net.

46,25% au fost de părere că marile puteri (SUA; Rusia, China, Germania, Marea Britanie, Franţa, Japonia) investesc cel mai mult în descoperirea unui vaccin împotriva Sars-CoV-2, în timp ce 16,78% au indicat companiile multinaţionale producătoare de vaccinuri.

Totodată, 44,2% au opinat că vaccinarea ar trebui discutată pentru fiecare persoană în parte.

26,6% au apreciat că riscurile vaccinării sunt mai mari decât avantajele, în timp ce 25,5% au considerat că avantajele vaccinării sunt mult mai mari decât riscurile.

Dintre respondenţi, 55,24% au arătat că, în general, sunt de acord cu vaccinurile şi vaccinarea; 35,46% au apreciat că aceasta este potrivită doar în anumite cazuri, iar 8,49% au precizat că nu sunt de acord cu un astfel de tratament.

Totodată, 68,5% au declarat că nu s-au vaccinat niciodată în ultimii cinci ani. 11,7% au spus că în acest interval de timp le-a fost administrat un singur vaccin recomandat adulţilor, în timp ce 9,1% s-au vaccinat de două-trei ori, iar 8% s-au vaccinat în fiecare an.

În 74,9% dintre cazuri această vaccinare a fost recomandată de medicul de familie, în 12,7% de medicul specialist, iar în 7,4% de rude sau prieteni. 23,4% au menţionat că intenţionează să se vaccineze împotriva gripei în această toamnă, în condiţiile în care anul trecut s-au vaccinat 17,5% dintre cei chestionaţi.

43,5% au apreciat că vaccinurile din ziua de azi sunt eficiente, dar că nu se ştie cât de sigure sunt. 33,7% au spus că acestea sunt eficiente şi sigure; 14,5% au fost de părere că vaccinurile nu sunt nici atât de eficiente, nici atât de sigure cum se spune; 4,5% au apreciat că acestea nu sunt bune din niciun punct de vedere.

68,7% au fost de părere că un vaccin este cel mai bine să fie administrat în cabinetul medicului de familie. 18,5% au indicat policlinica sau spitalul, 7% au apreciat că nu este important locul, în timp ce 1,7% au ales locul de muncă sau şcoală, iar 1,7% au opinat că acesta ar trebui administrat acasă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati