Sondaj: Serviciile de sănătate, poluarea şi infrastructura – cele mai importante probleme în România urbană

0
76

Serviciile de sănătate, poluarea aerului şi infrastructura rutieră sunt cele mai importante trei probleme urbane rezultate în urma unui sondaj la care au participat peste 13.000 de locuitori din 41 de localităţi urbane din România.

Modelat după Eurobarometrul Flash al Comisiei Europene, barometrul urban a fost dezvoltat în cadrul proiectului „Elaborarea politicii urbane ca instrument de consolidare a capacităţii administrative şi de planificare strategică a zonelor urbane din România” (cod SMIS 129720, cod SIPOCA 711).

Proiectul este derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei cu sprijinul Băncii Mondiale în cadrul unui acord de asistenţă tehnică, a informat joi un comunicat de presă.

Barometrul urban este reprezentativ la nivel naţional pentru mediul urban, cu o marjă de eroare statistică de +/-1 punct procentual pentru un interval de încredere de 99%. Colectarea datelor a fost realizată în sistem mixt (telefonic şi faţă în faţă). Sondajul de opinie s-a axat pe calitatea vieţii urbane şi a fost derulat în perioada 1 iulie – 15 august 2020.

Conform acestuia, cel mai ridicat nivel de satisfacţie generală faţă de oraşul în care locuiesc repondenţii  este înregistrat în centrele urbane din Regiunea Centru (87%), iar cel mai scăzut în oraşele din Sud-Muntenia (74%). În 9 oraşe nivelul de satisfacţie depăşeşte 90%: Cluj-Napoca, Oradea, Alba Iulia, Braşov, Drobeta Turnu Severin, Timişoara, Sighişoara, Slatina şi Iaşi.

Infrastructura educaţională şi de siguranţă publică, precum şi disponibilitatea magazinelor sunt aspectele care înregistrează nivelurile cele mai ridicate de satisfacţie în mediul urban. Pe ultimele locuri, în ierarhia aprecierii facilităţilor şi infrastructurii urbane se situează serviciile de sănătate şi starea străzilor, urmate de activitatea administraţiei publice în domeniul urbanismului.

În cadrul aceluiaşi proiect, a fost derulat un al doilea sondaj de opinie în rândul a 259 de administraţii urbane din România, în perioada 11 februarie – 31 martie 2020. La acest sondaj au răspuns reprezentanţi ai administraţiei locale din 41 de reşedinţe de judeţ, 49 de municipii (altele decât reşedinţele de judeţ), 165 de oraşe, precum şi reprezentanţi ai administraţiei generale a Municipiului Bucureşti şi a celei locale din trei sectoare ale capitalei. Conform sondajului, principalele trei probleme urbane sunt infrastructura rutieră (majoritatea nevoilor fiind reprezentate de drumuri intra-urbane), infrastructura de utilităţi (cele mai frecvente nevoi fiind legate de infrastructura de apă şi canalizare, urmată de distribuţia gazelor naturale) şi infrastructura educaţională.

Barometrul urban poate fi accesat de cetăţeni şi de administraţia publică din România, pentru o mai bună planificare a investiţiilor de dezvoltare, accesând platforma online citadini.ro. Platforma a fost dezvoltată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în cadrul proiectului de elaborare a Politicii Urbane a României. Toţi cetăţenii din România sunt invitaţi să acceseze platforma şi să se implice în dezvoltarea oraşelor lor, contribuind cu provocări şi soluţii urbane ce vor contura prima politică urbană a ţării.

Mai multe detalii la: https://citadini.ro/barometru-urban-2020/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.