Social-democrații propun realizarea Programului național de învățământ – TVR Educațional – astfel încât toți elevii, prin înființarea unui „Netflix educaţional românesc”, în colaborare cu TVR, care să cuprindă atât o Platformă educațională digitală multimedia și o Bibliotecă virtuală multimedia.
Prim-vicepreședintele PSD transmite că formațiunea sa propune înființarea școlilor cu program prelungit, până la ora 16:00, unde, pe lângă programul şcolar, elevii să beneficieze de o masă caldă şi de posibilitatea a participa la activități de aprofundare a cunoștințelor.
„Obiectivul PSD este de a oferi șanse egale la educație pentru toți copiii din România. Educația este ceea mai sigură cale de ieșire din sărăcie. În primul rând trebuie stabilită o bursă de 1.000 lei pe lună pentru elevii instituționalizați, de la casa de copii dacă sunt înscriși la o unitate de învățământ preuniversitar de stat. În al doilea rând trebuie să acordăm o bursa socială de 40% din salariul minim net, respectiv 550 lei/lună, pentru copiii din familiile cu venituri mici”, adaugă Grindeanu.