Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunţat, luni, într-un mesaj pe Facebook, că a avut discuţii cu directorii generali şi economici de la CFR, iar ”de anul viitor toate companiile, fie că vorbim despre CFR Infrastructură, fie că vorbim despre CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică, în acord cu PNRR”.
”Am discutat acum cu directorii generali şi economici de la CFR, pe date economice reale. Este evident că sunt Companii în dificultate. Asta este realitatea şi nu trebuie să o ascundem”, a scris Grindeanu.
Ministrul Transporturilor anunţă că ”anul viitor toate Companiile, fie că vorbim despre CFR Infrastructură, fie că vorbim despre CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică. Şi asta în acord cu prevederile PNRR”.
”Sunt deschis la dialog, dar bazat pe argumente economice sustenabile şi nu pe poziţii de forţă. Bineînţeles că dialogul va continua până la găsirea celor mai bune soluţii. Toate modurile de transport sunt prioritare pentru mine. Asta le-am transmis astăzi şi celor de la CFR”, a mai spus ministrul.
Reamintim că un protest spontan al angajaţilor CFR a avut loc luni, în urma căruia sindicaliştii au fost chemaţi la discuţii cu ministrul Trasporturilor.