Sorin Grindeanu: ”Peste 90% din gările din România arată aproape ca cea din Mariupol”

Peste 90% din gările din România arată ca cea din Mariupol, oraşul din Ucraina bombardat de armata Federaţiei Ruse, a declarat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Declaraţia a fost făcută la Constanţa, acolo unde oficialul a precizat că ministerul lucrează la un proiect legislativ prin care gările vor intra în proprietatea autorităţilor locale, pentru a fi modernizate.

„90 şi ceva la sută din gările din România, chiar şi haltele din România, arată aproape de gara din Mariupol. E clar că CFR nu are în acest moment forţa necesară să investească şi pe această zonă.

În schimb, sunt multe cereri din partea autorităţilor locale de a prelua aceste imobile. Se lucrează în acest moment la cadrul legal, să se poata da rapid către autorităţile locale”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, scrie antena3.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati