Spălătoriile auto din Sectorul 6, controlate de polițiști. Trei au fost închise, altele au fost amendate

În această perioadă, Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 desfășoară acțiuni de verificare a societăților care dețin puncte de lucru pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 6, cu obiect de activitate spălătorie auto.

Din cele 47 de spălătorii auto identificate în sector, până în prezent au fost efectuate controale la 18 unități, urmărindu-se respectarea măsurilor  de protecție a mediului, a autorizațiilor de construire precum și a legalității funcționării, în conformitate dispozițiile Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare.

Au fost constatate nereguli cu privire la nerespectarea măsurilor de protecție a mediului (nu sunt colectate selectiv deșeurile, lipsa contractelor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, lipsa autorizației de mediu).

Totodată, în ceea ce privește disciplina în construcții, au fost constatate ilegalități privind edificarea unor construcții neautorizate.

Față de aceste aspecte neconforme, Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 a aplicat 19 sancțiuni contravenționale cu amendă, în valoare totală de 281.000 lei, și a dispus următoarele măsuri:

  • în 3 situații s-a interzis activitatea agenților economici;
  • într-o  situație s-a dispus intrarea în legalitate;
  • în 2 situații s-a dispus măsura dezafectării construcțiilor fără autorizații de construire.

Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 va continua acțiunile de verificare a tuturor agenților economici care desfășoară activități în sector.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati