Spania își va deschide granițele pentru turiștii străini începând din luna iulie

Spania nu își va deschide granițele pentru turiștii străini mai devreme de luna iulie, a anunțat sâmbătă premierul spaniol Pedro Sanchez, transmite agenția DPA.

„Începând din iulie primirea turiștilor străini va fi reluată, în condiții stricte de siguranță” pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, a precizat premierul socialist spaniol într-un discurs, scrie Ziare.com.

„Vom asigura că turiștii să nu fie expuși vreunui risc și de asemenea că ei să nu reprezinte un risc pentru noi”, a adăugat el.

Prin acest anunț premierul spaniol a zădărnicit speranțele pentru o deschidere mai rapidă a sezonului turistic în Spania, una dintre țările cele mai afectate de pandemia de COVID-19 și care în timpul acesteia și-a transformat numeroase hoteluri în spitale.

În schimb, Italia, țară care a fost un alt focar de coronavirus, a anunțat recent că-și va deschide granițele pentru turiștii străini începând din 3 iunie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati