Opera Naţională Bucureşti prezintă miercuri, începând cu ora 18,30 spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, coregrafia lui Oleg Danovski, adaptarea regizorală şi coregrafică poartă semnătura lui Oleg Danovski Jr., scenografia a fost realizată de către Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.
Coregraful Oleg Danovski Jr., despre spectacolul „Spărgătorul de nuci” de pe scena Operei Naţionale Bucureşti: „Spărgătorul de nuci prezintă o poveste între realitate şi visul Clarei în noaptea de Crăciun, un balet plin de magie, culoare, fascinaţie, dinamism şi, totodată, cel mai aşteptat spectacol de balet din preajma sărbătorilor de iarnă. Mă bucur foarte mult că în an centenar am reuşit să colaborez cu Opera Naţională Bucureşti, oferind din tot sufletul acest minunat spectacol, care, din păcate, lipsea din repertoriu de mai mulţi ani.
Am descoperit aici balerini şi maeştri talentaţi, profesionişti şi dedicaţi, aşa cum este necesar să avem pe prima scenă a ţării. Timpul a fost scurt, dar am reuşit împreună în doar două luni să realizăm un spectacol pe care cu siguranţă publicul îl aşteaptă cu nerăbdare şi entuziasm.
Invit cu drag publicul Operei Naţionale Bucureşti să descopere tărâmurile magiei, să trăiască povestea alături de personaje şi să fie martori ai acestui balet feeric, original montat de Oleg Danovski .”
Ceaikovski a început lucrul asupra creaţiei sale „Spărgătorul de nuci” în luna ianuarie a anului 1892, iar în martie lucrarea a fost terminată, dând dovadă de o ireală forţă inspiraţională ce a creat o capodoperă, în care muzica şi dansul se împletesc într-o perfecţiune desăvârşită.
Celebrul balet „Spărgătorul de nuci” a cucerit publicul spectator de toate vârstele chiar de la premiera mondială de pe scena Teatrului Imperial Mariinski, Sankt Petersburg, ce a avut loc pe 6 decembrie 1892. Piotr Ilici Ceaikovski a devenit astfel compozitorul care a bucurat inimile copiilor de pretutindeni în prag de sărbătoare, oferindu-le cel mai frumos cadou: o poveste de basm cu o tradiţie lirică ce continuă să anunţe şi astăzi sărbătorile de iarnă, cu exaltare şi pe partituri fermecătoare.
Datorită succesului de care s-a bucurat, celebrul balet a fost transpus de-a lungul anilor cu succes în filme artistice, desene animate sau balet pe gheaţă, partitura compozitorului rus având la bază basmul omonim semnat de Alexandre Dumas.
Povestea de iarnă ne aduce în atmosfera de basm în care dansul, emoţia şi simfonia se întregesc într-un vals de vis.
Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ şi la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 şi 14:00 – 19,00).