NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Spațiul expozițional al Arhivelor Naționale – deschis publicului și în zilele de sâmbătă și duminică

Spațiul expozițional al Arhivelor Naționale va fi deschis publicului și în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 14:00 și 18:00, începând cu data de 12 septembrie, informează Agerpres.

”Arhivele Naționale ale României modifică programul de vizitare al Spațiului expozițional, venind astfel în întâmpinarea solicitării publicului larg și oferind un acces mai larg la expozițiile și proiectele de valorificare științifică a Fondului Arhivistic Național. Noul program creează un cadru adecvat pentru ca vizitarea expozițiilor să poată deveni parte a programului cultural de weekend al bucureștenilor și al celor care vizitează Capitala” informează, luni, instituția, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Noul program de vizitare este miercuri-vineri: 9:00-16:00; sâmbătă și duminică: 14:00-18:00. Luni și marți este închis.

În prezent, publicul poate vizita trei expoziții: ‘George Enescu. Memoria creatorului’, organizată cu prilejul împlinirii a 145 de ani de la nașterea marelui compozitor, ‘Nadia Comăneci – Drumul către perfecțiune’, realizată cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la momentul istoric în care celebra sportivă a obținut prima notă de ’10’ din istoria gimnasticii olimpice și ‘Din tezaurul Arhivelor Naționale, o selecție de documente reprezentative din patrimoniul instituției, care oferă o incursiune în istoria statelor române.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati