Primăria Municipiului București invită bucureștenii sâmbătă seară în Piața Revoluției, unde va avea loc un eveniment dedicat familiilor, în cadrul programului „Străzi deschise”. Organizatorii pregătesc un spectacol cu muzică, dans și activități pentru copii.
Piața Revoluției va găzdui, sâmbătă, de la ora 19:00, un eveniment dedicat copiilor și părinților, organizat în cadrul proiectului „Străzi deschise”.
Primăria Municipiului București își propune să adune peste 400 de participanți pentru un moment artistic care promovează conceptul Big Little Festival, o experiență dedicată distracției în familie.
Pe scenă vor urca Alina Sorescu, Vero Căliman, cunoscută publicului drept fosta „fetiță Zurli”, dar și artiștii de la Show Dance Art, care vor susține un program de muzică și dans.
„De la ora 19.00, în Piața Revoluției, vrem să ne strângem peste 400 de suflete: copii și părinți. Pregătim un moment artistic care promovează conceptul Big Little Festival. O experiență dedicată distracției în familie”, au transmis reprezentanții Primăriei Capitalei.
Organizatorii îi invită pe bucureșteni să participe la o seară cu muzică, dans și activități pentru întreaga familie.


