Spectacole de teatru, lansări de carte şi dezbateri – luni, la FNT 34

Spectacole de teatru şi spectacole-lectură, lansări de carte şi dezbateri vor putea fi urmărite luni în cadrul celei de-a 34-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru.

Ziua este deschisă cu dezbaterea „Teatrul ro. Direcţii, constrângeri, libertăţi…” la care vor participa regizoarea Catinca Drăgănescu, regizorul Andrei Măjeri, regizorul Radu Nica, criticul de teatru Doina Papp şi actriţa Ofelia Popii. Evenimentul va avea loc, de la ora 11,00, la Piaţa de Cultură din noul spaţiu din clădirea Pieţei Amzei, unde în prezent se desfăşoară şi Bienala de Scenografie, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

În secţiunea FNT Educaţional, la Teatrul de Artă, de la ora 11,00, este programat spectacolul „Zaharaşka şi zăpada uitată”, text, regie, decor, coregrafie şi interpretare Ana Craciun-Lambru şi Lavinia Pop-Coman.

Tot la Piaţa de Cultură va avea loc, de la ora 16,00, în cadrul secţiunii „Silviu Purcărete. 50 de ani de creaţie”, lansarea volumului „TNC – Purcărete & Boroghină. Pelerini în marele teatru al lumii” de Ludmila Patlanjoglu.

Tot de la ora 16,00, la Sala Media a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”, are loc spectacolul-lectură „5 piese scurte (of of de Alex Gorghe, A wo-man de Iulia Enkelana, Ultimul drum de Sever Bârzan, Ai voie să urli de Teodora Savu, Replace me de Alma Andreescu)”, în regia Marei Oprea.

Spectacolul-lectură va fi urmat de o întâlnire cu publicul. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

În secţiunea „Laboratoarele dramaturgiilor posibilului”, la Sala Studio a Teatrului Mic, de la ora 17,00, are loc atelierul „Sleepless. Explorări performative”, susţinut de Irisz Kovacs şi Teona Galgoţiu.

Spectacolul invitat din străinătate „Ultimele zile ale Elenei şi ale lui Nicolae Ceauşescu” regia Wojciech Faruga, producţie Teatr Polski Bydgoszez din Polonia, are programate, luni, la Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti, două reprezentanţii, de la orele 17,00 şi 21,00.

În secţiunea „Focus: 12 Spaţii Independente/Private în FNT”, în intervalul orar 17,00 – 22,00, la Ceainăria 5 O’Clock Tea (Pasajul Universităţii) – Teatrul Apropo, este prezentat spectacolul imersiv „Întâmplări stranii în Pipera”, contribuţie colectivă, poveste inspirată din „România 2050” de Radu Popescu.

La Teatrul Metropolis, Sala Mică, de la ora 17,30, va putea fi urmărit spectacolul „Cine l-a ucis pe tata?” de Édouard Louis, regia Andrei Măjeri.

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” găzduieşte la Sala „Ion Caramitru”, de la ora 18,30, în cadrul secţiunii „Silviu Purcărete. 50 de ani de creaţie”, spectacolul „O tragedie veninoasă” după Women Beware Women de Thomas Middleton, regia, traducerea şi adaptarea scenică Silviu Purcărete, producţie Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

De la ora 19,00, la Sala „Ion Lucian” a Teatrului Excelsior, va putea fi vizionat spectacolul „Două ore cu pauză”, scenariu şi regia Gianina Cărbunariu, iar la Teatrul Evreiesc de Stat, de la aceeaşi oră, este programat spectacolul „Sidy Thal” de Thomas Perle şi Clemens Bechtel, regia Clemens Bechtel, co-producători Teatrul German de Stat din Timişoara şi Teatrul Evreiesc de Stat.

Producţia Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu – Secţia Germană „Woyzeck” de Georg Büchner, dramaturgia Hunor Horváth, regia Hunor Horváth & Edith Buttingsrud Pedersen, este programată, de la ora 21,30, la Sala Studio a TNB.

Ultimele două spectacole ale zilei pot fi ascultate la radio. Astfel, spectacolul „Mătrăguna” de Niccolo Machiavelli, adaptare radiofonică şi regia Artistică Mihai Lungeanu, poate fi ascultat la Radio România Cultural, de la ora 22,00, respectiv „Biroul obiectelor pierdute” de Radu Herjeu, adaptare radiofonică şi regia artistică Mihnea Chelaru, de la ora 23,05, la Radio România Actualităţi.

A 34-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru se desfăşoară la Bucureşti în perioada 18 şi 28 octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati