Cu ocazia sărbătorilor, Teatrul Ion Creangă vine în întâmpinarea micuţilor săi spectatori cu două noi titluri care vor fi difuzate online, pe pagina Facebook.com/TeatrulIonCreanga: „Bekkanko”, pus în scenă de Vlad Massaci (premieră: noiembrie 2017) şi „Vrăjitorul din Oz”, un musical semnat de britanicul Phil Willmott (premieră: decembrie 2017).
Totodată, Teatrul Ion Creangă a reprogramat difuzarea spectacolului „Jack şi vrejul de fasole”, unul dintre cele mai populare titluri din stagiunea curentă, în prima zi de Paşti, duminică, 19 aprilie.
Toate spectacolele transmise pe pagina FB.com/TeatrulIonCreanga pot fi accesate gratuit, timp de trei ore de la publicarea conţinutului online, acestea fiind reluate periodic. Programul detaliat al transmisiunilor este disponibil pe www.teatrulioncreanga.ro (în secţiunile Noutăţi şi Program).
– BEKKANKO – Aţi văzut vreodată un căpcăun simpatic? Din coliba sa de departe, tocmai de pe Muntele Fluieraşului, coboară printre noi Bekkanko, căpcăunul cu sprâncene somnoroase şi ochi blânzi de căprioară. Deşi nu poate fi înspăimântător – aşa cum sunt toţi căpcăunii respectabili din poveştile japoneze – neîndemânaticul şi simpaticul Bekkanko îi învaţă pe copii o lecţie valoroasă: lucrurile care contează cu adevărat se pot vedea doar cu inima. Spectacolul se poate urmări – cu ochii şi cu inima – sâmbătă, 18 aprilie, ora 11:00.
Bekkanko de Asaya Fujita // Regia: Vlad Massaci // Decorul: Adrian Damian // Costumele: Luiza Enescu // Video design: Eranio Petruska // Muzica: Mihai Dobre // Coregrafia: Silvia Călin // Cu: Gabi Costin, Mădălina Dorobanţu Cosmin Seleşi, Cerasela Popescu, Liliana Donici, Valeria Stoian, Eliza Teofănescu // Spectacol recomandat copiilor peste 6 ani.
– JACK ŞI VREJUL DE FASOLE – Uriaşul vrej fermecat care creşte peste noapte în grădina lui Jack devine o scară spre un univers fantastic, unde toate problemele îşi găsesc rezolvarea. Dincolo de poveste, în balansul dintre cele două planuri, cel real şi cel „de mai sus de cer”, stă ascunsă o profundă aspiraţie umană: visul unei lumi mai bune, mai optimiste. Spectacolul „Jack şi vrejul de fasole” se vede în familie, duminică, 19 aprilie, ora 11:00.
Scenariul şi adaptarea: Octavian Jighirgiu şi Andreea Darie // Regia: Octavian Jighirgiu // Coregrafia: Victoria Bucun // Muzica: Eduard Petru Jighirgiu // Decorul: Andrei Răduţ // Costumele: Roxana Răduţ // Video design: Radu Nechit & Vlad Bacalu // Light design: Adrian Buliga // Cu: Ciprian Niculae, Vera Linguraru, Eduard Petru Jighirgiu, Daniel Tudorică, Nicoleta Rusu, Oana Bănuţă, Cristian Boeriu, Cezar Vlad Popescu, Valeria Stoian, Andreea Gaica, Ştefania Cîrcu, Graţiela Teohari-Duban, Dan Clucinschi, Iuliana Costiniu, Claudian Şiman // Spectacol recomandat copiilor peste 5 ani.
– VRĂJITORUL DIN OZ – Un munte de curaj? O inimă adevărată? O minte sclipitoare? Drumul către casă? Toate dorinţele se îndeplinesc atunci când ai alături prieteni adevăraţi. Oraşul de Smarald îşi deschide porţile în a doua zi de Paşti – luni, 20 aprilie, ora 11:00. Nu rataţi prima întâlnire online cu Dorothy, Toto, Omul de Tinichea, Leul cel fricos, Sperie-ciori şi Vrăjitorul din Oz.
Vrăjitorul din Oz, de L. Frank Baum // Regia şi adaptarea: Phil Willmott // Coregrafia: Florin Fieroiu // Compoziţia muzicală şi versurile: Andrei Petre Tatu şi Alla Alexa Stoenescu // Coloana sonoră: Andrei Petre Tatu // Scenografia: Ioana Colceag // Light design: Sorin Vintilă // Cu: Andreea Mera, Carmen Palcu, Iulian Cuza, Alex Popescu, Andreea Gaica, Alex Stefanescu, Tudor Morar, Voicu Hetel, Nicolae Dumitru, Cristina Pleşa, Alina Dumitrelea // Spectacol recomandat copiilor peste 5 ani.