Spectacolele montate, în a doua parte a lunii martie, de Opera Națională București – Tevye de Olivier Truan, Elixirul dragostei de Donizetti și La Bohème de Puccini – sunt înalt motivaționale ca „joie de vivre„
Joi (21 martie) și vineri (22 martie), ora 18:30, pe prima scenă lirică a capitalei, vom putea admira, în premieră în România și sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, spectacolul de dans contemporan Tevye de Olivier Truan, care a avut premiera mondială, pe 20 noiembrie 2015, la Teatrul Basel din orașul elvețian omonim. După cum sugerează și titlul, opera simfonică a pianistului, compozitorului și producătorului elvețian Truan – pusă în scenă de renumitul coregraf de balet modern Richard Wherlock – se bazează pe romanul Tevye the Milkman (Tevi lăptarul) de Sholem Aleichem, care a stat la baza unuia dintre cele mai îndrăgite musicaluri de pe Broadway, Fiddler on the Roof (Scripcarul pe acoperiș), distins cu nouă premii Tony. De la premiera newyorkeză din 1964 și până la ecranizarea din 1971, nu a mai fost decât un pas, făcut de regizorul Norman Jewison, care i-a adus titlului celebritatea universală.
Sâmbătă, 23 martie, ora 18:30, Opera Națională București vă invită la spectacolul de operă Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti. Exemplu tipic de operă bufă, Elixirul Dragostei este una dintre capodoperele donizettiene, alături de Don Pasquale. Partitura este fermecătoare, extrem de grațioasă, deopotrivă comică și sentimentală.
Dintre momentele superbe ale operei se remarcă, în actul I, aria lui Nemorino (Quanto è bella) și prezentarea lui Dulcamara (Udite, udite), iar mai apoi, în actul II, aria lui Nemorino (Una furtiva lagrima). În legătură cu actuala montare a operei Elixirul dragostei de Donizetti – care a avut premiera, pe scena Operei Naționale București, la data de 20 mai 2012 –, regizorul Marco Gandini a declarat: ,,Astăzi, pentru a pune în scenă o operă, ca și în cazul unei piese de teatru, dacă vorbim despre lucrări ale trecutului, poartă cu sine întrebarea dacă subiectul are sau în ce măsură poate avea o semnificație pentru publicul contemporan. Povestea și muzica din Elixirul dragostei sunt într-un anume sens contemporane, deoarece nu găsim în ele elemente arhaice, referințe la o anume epocă. Înțelegem în schimb modelul unui tânăr adolescent îndrăgostit, cu puțină experiență de viață, care crede în iluzia unui medicament în stare să-i rezolve problemele în dragoste. De asemenea, înțelegem tema dorinței de dragoste, diferită la fiecare dintre personajele principale, trio-ul amoros Adina-Nemorino-Belcore. Montarea respectă raporturile dintre personaje, dinamica lor, relațiile de dependență și influență dintre ele, care definesc dezvoltarea poveștii într-un spațiu atemporal, în care dinamica acțiunii, a bucuriei, a dezamăgirii, a speranței, a jocului pot să fie conturate mai bine, fără constrângerea specifică unui timp istoric sau a unui spațiu care să le forțeze între limite. Nemorino și Adina sunt perechea perfectă, așa cum afirmă Donizetti, dacă nu în mod direct, prin libret, cel puțin prin dinamica muzicii de la sfârșitul actului I”.
Duminică, 24 martie, ora 18:30, vă propunem spectacolul de operă La Bohème de Giacomo Puccini. Sub bagheta dirijorului francez Frédéric Chaslin – care a asigurat, de-a lungul timpului, conducerea muzicală a unora dintre cele mai mari festivaluri internaționale, teatre lirice și orchestre simfonice ale lumii (precum Opera din Rouen, Orchestra Simfonică din Ierusalim, Opera de Stat din Viena, Teatrul Național Mannheim, Teatrul Comunal din Bologna, Opera Regală din Valonia, Opera Regală din Muscat, Teatrul La Fenice din Veneția, Teatrul Regal La Monnaie din Bruxelles, Teatrul Liric din Cagliari, Teatrul Scala din Milano) – soprana Operei Naționale București, Marta Sandu Ofrim, va debuta în rolul Mimi.
Spectacolul de operă La Bohème de Puccini este construit ca o frescă de epocă, chiar dacă montarea românească nu respectă perioada în care libretiștii Giuseppe Giacosa și Luigi Illica au plasat acțiunea (Parisul primei jumătăți de secol XIX), în conformitate cu romanul (Scene din viața de boem de Henri Murger) care a inspirat opera. De aceea, convins fiind de faptul că, pentru această operă, Puccini s-a inspirat din propriile experiențe ale anilor săi de studenție milaneză, regizorul Ionel Pantea a ales să mute acțiunea peste câteva decenii, către finalul secolului, în Parisul anilor 1880. Astfel, scenografii Ștefan Caragiu și Liliana Cenean au recreat, cu fidelitate, atmosfera Cartierului Latin, prezentat prin celebra cafenea Momus, cu străzile pline de vânzători ambulanți, alături de imaginea unei mansarde întunecate (adăpost pentru artiștii vremii) sau venirea zorilor în apropiere de bariera Parisului. Practic, spectacolul este o producție tradițională de operă, cu accent pe adevărul istoric și pe interpretarea personajelor, așa cum, de altfel, și-au dorit autorii. Personajele din La Bohème retrăiesc, astfel, pe scena Operei Naționale București, realitatea crudă, dar boemă, a vieții – sugerată de statutul de tânăr artist (pe care l-a avut Puccini însuși în perioada studenției sale milaneze) –, din care reușesc, uneori, să evadeze, prin creație, iubire și reverie.
