Spectacolele Teatrului Mic revin pe scenă

Teatrul Mic anunţă programarea spectacolelor în interiorul celor 2 săli – Atelier (Constantin Mille 16) şi Studio (Gabroveni 57), precum şi la sediul teatrului partener – Teatrul de Comedie – începând cu data de 6 februarie, de la ora 19:00.

Primul spectacol care îşi va aşteapta publicul în sala Studio a teatrului, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă, va fi „Lecţia” de Eugene Ionesco în regia lui Radu Iacoban, cu mica distribuţie din care fac parte Cristi Iacob, Liliana Pană şi Silvana Mihai.

În weekendul următor, cel aflat sub semnul lui Cupidon, dar mai exact în data de 13 februarie, de la ora 19:00, la sala Atelier – Constantin Mille 16, spectatorii vor avea ocazia să vadă şi o primă reprezentaţie a spectacolului „2+2= 5”, adaptare originală după romanul „Crimă şi pedeapsă” de F.M. Dostoievski. De data aceasta Radu Iacoban se va afla în dubla ipostază, atât cea de interpret, cât şi de semnatar al regiei şi versiunii scenice.

În ideea susţinerii conceptului regizoral, acesta afirmă că „miza nu constă doar în rezolvarea anchetei criminalistice, ci mai degrabă pune accentul pe importanţa confruntărilor între un suflet hăituit şi un anchetator atipic. E un joc de-a sorecele si pisica, în care un procuror care se lasă purtat de fantezie, si un suspect al cărui curaj se prăbuseşte treptat odată cu săvârşirea crimei, se întâlnesc la graniţa între vis si realitate.”

Complici la realizarea acestui spectacol de început de an au fost creatorii Aida Sosic pentru sound design, Bogdan Gheorghiu pentru light design, Tudor Prodan- scenografie şi partenerul de scenă Ionuţ Vişan.

Premiera online „Richard 3 versus Richard 3” concepută şi regizată de Ovidiu Niculescu, având la bază surse istorice, documentare, fiind inspirată din drama shakespeariană şi lansată la finalul lunii ianuarie pe platforma bilet.ro, va mai putea fi revăzută tot online, în datele de 14 şi 27 februarie.

„Cântăreaţa cheală” de Eugene Ionesco, în regia lui Vlad Massaci, reprezintă un alt spectacol de teatrul absurdului din stagiunea curentă, a cărui premieră şi reprezentaţii unice au avut loc în toamnă, cu puţin timp înainte de închiderea teatrelor.

Spectacolul este programat să se joace în datele de 14 şi 27 februarie, de la ora 19:00, la sala Studio- Gabroveni 57.

Pe scena mare a Teatrului de Comedie, în data de 25 februarie, ora 19.00, se va juca spectacolul „Angajat la doi patroni” de Richard Bean, după „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, în regia lui Vlad Corbeanu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati