Spectacolul ‘Nimic nu e întâmplător’, text și regie David Schwartz, va fi prezentat în premieră oficială pe 21 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Atelier a Teatrului Național ‘I.L. Caragiale’ din Capitală.
Potrivit unui comunicat de presă, primele reprezentații din actuala stagiune vor avea loc pe 19 și 20 septembrie.
”Serviciile de dezvoltare personală și spirituală au devenit din ce în ce mai populare la nivel global. Acestea promit rezolvarea tuturor problemelor, de la carieră și bani până la relațiile de cuplu, fiind promovate drept panaceu universal pentru neajunsurile societății contemporane. În același timp, acestea sunt tot mai controversate: unele persoane afirmă că le schimbă fundamental viața în bine, altele le consideră nocive sau periculoase; pentru unii sunt știință pură, pentru alții speculație mercantilă; unii spun că ar trebui să fie răspândite și accesibile pentru toată lumea, alții susțin că trebuie reglementate sau chiar interzise. În sfârșit, proliferarea acestor practici s-ar putea să fie un simptom al problemelor (…) tot mai acute cu care se confruntă lumea de astăzi, mai degrabă decât o cauză sau un declanșator”, se arată în prezentarea spectacolului.
Conform acestuia, șase personaje cu personalități și probleme diferite, dar toate în căutarea unui sens, participă la o sesiune de Constelații familiale. Spectacolul este o poveste antrenantă despre întâlniri și reîntâlniri mai mult sau mai puțin întâmplătoare, situații-limită, ciocniri de idei, stări și sentimente contradictorii, într-un spațiu intim, în care acțiunea se desfășoară în proximitatea spectatorilor.
Actrițele și actorii care joacă în spectacol – Ada Galeș, Iuliana Moise, Crina Semciuc, István Téglás, Ionuț Toader, Florentina Țilea – au cercetat, împreună cu regizorul, metodele și impactul serviciilor de dezvoltare spirituală, în special al metodei Constelațiilor familiale, în București. Cercetarea a constat în interviuri, discuții informale, parcurgerea unor lucrări sociologice și antropologice despre subiect, observație și participare directă. Scenariul spectacolului ficționalizează și dezvoltă situații întâlnite în procesul de documentare.
Spectacolul este rezultatul unui proiect de teatru documentar despre practicile de dezvoltare personală, organizat sub auspiciile Centrului de Cercetare și Creație Teatrală ‘Ion Sava’.
Început în primăvara anului 2023, împreună cu actori ai TNB, proiectul regizorului-dramaturg David Schwartz ‘Nimic nu e întâmplător’, a avut avanpremiera la finalul stagiunii trecute.


