Spectacolul „Tertium non datur” pe texte de Sacha Guitry, în regia lui Silviu Purcărete, va fi prezentat în premieră, la Sala Majestic a Teatrului Odeon, pe 15 noiembrie, de la ora 19,30, potrivit unui comunicat de presă.
Din distribuţie fac parte Pavel Bartoş, Ioan Batinaş, Vlad Bîrzanu, Claudiu Bleonţ, Ioana Bugarin, Roxandra Maniu, Ana Maria Moldovan şi Meda Victor. Scenografia originală este semnată de Dragoş Buhagiar, iar muzica este semnată de Vasile Şirli.
Piesele scurte care compun spectacolul Tertium non datur (scrise între 1905 şi 1939) sunt pline de fantezie şi farmec, cu dialoguri picante, presărate cu inteligenţă şi umor. Totul este fluid, lejer şi surprinde spiritul francez în toată splendoarea sa, se arată în prezentarea spectacolului.
Biletele, cu preţuri cuprinse între 60 de lei şi 120 de lei, pot fi achiziţionate de casa de bilete a teatrului. Următoarea reprezentaţie este programată pentru 30 noiembrie, de la ora 19,00.
Spectacolul este realizat în co-producţie cu Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa.
Primele reprezentaţii ale spectacolului „Tertium non datur” au loc la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa pe 8, 9 şi 10 noiembrie, informează Teatrul Odeon.
Sacha Guitry (1885 – 1957) a fost un cunoscut actor francez de teatru şi film, scenarist, regizor şi autor de piese de teatru bulevardier. La 5 ani a apărut prima oară pe scenă şi a început să scrie la 16 ani şi jumătate. A fost un dramaturg prolific, opera sa cuprinzând 124 de piese. Guitry a fost considerat un Moliere modern, un etalon al scrisului.