În contextul temperaturilor foarte scăzute și al situației epidemiologice actuale, marcată de circulația intensă a virusului gripal, cele 19 unități sanitare administrate de Primăria Municipiului București prin intermediul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), sunt pe deplin pregătite să ofere asistență medicală în condiții de maximă siguranță, transmite ASSMB într-un comunicat de presă.
Totodată, acțiunile constante de deszăpezire, combatere a poleiului și de monitorizare a situației căilor de acces în unitățile medicale se înscriu în ansamblul măsurilor adoptate de managementul acestora pentru asigurarea siguranței pacienților, a aparținătorilor, a cadrelor medico-sanitare, precum și pentru evitarea oricărei disfuncționalități a activităților medicale.
Cabinetele medicale, pregătite pentru ger și gripă
Concomitent, prin Rețeaua de Medicină Școlară a ASSMB, asigurăm sprijin medical constant și în unitățile de învățământ din București. Astfel, medicii și asistenții medicali școlari sunt alături de copii, elevi și studenți, monitorizând starea de sănătate a acestora și intervenind ori de câte ori situația o impune.
În contextul epidemiologic actual, triajul epidemiologic este efectuat la nevoie, cu scopul depistării precoce a simptomelor de boală și limitării răspândirii infecțiilor respiratorii în colectivități.
Situația meteorologică și cea epidemiologică sunt monitorizate constant, iar ASSMB se află în contact permanent cu managementul spitalelor și al cabinetelor medicale școlare pentru a asigura continuitatea și eficiența actului medical.
Recomandări pentru bucureșteni
Totodată, reamintim și subliniem importanța responsabilității pe care fiecare dintre noi o are față de sănătatea individuală și colectivă, în special în această perioadă, caracterizată de temperaturi extreme și de incidența crescută a virozelor respiratorii și gripei.
Recomandăm cetățenilor să manifeste prudență, să evite deplasările neesențiale, să respecte măsurile de prevenție și să se adreseze medicului sau unităților medicale în cazul apariției simptomelor respiratorii sau al accidentărilor.


