Spitalele Colentina și Foișor s-ar putea redeschide și pentru pacienții non – COVID, potrivit unor surse Antena3.
În cadrul zilei de miercuri au avut loc ședințe speciale pentru a se organiza circuite care să permită accesul pacienților non-COVID în aceste unități spitalicești.
În cursul zilei de joi se va întocmi documentația necesară și se va trimite la DSP București, vineri. Apoi se așteaptă răspunsul DSP, răspunsul constând în trimiterea unei echipe de control pentru a verifica circuitele și conformitatea lor după care se va da o autorizație provizorie pentru a da drumul spitalului atât pentru pacienți COVID cât și non COVID.
Este vorba despre un spital imens cu aparatură de ultimă generaţie, despre un spital care are în acest moment 28 de paturi ATI, iar săptămâna trecută erau ocupate doar 17.
57 de pacienţi, pe lista de aşteptare pentru transplant de ţesuturi
În România sunt 11 unităţi medicale de stat care fac transplant de țesuturi, însă cea mai importantă dintre ele este Spitalul Foişor care are în istorie foarte multe transplanturi de acest tip. Agenţia Naţională de Transplant a anunțat că în acest moment pe lista de aşteptare pentru transplant ţesuturi a spitalului clinic Foişor se află 57 de pacienţi.
Spitalul Colentina, redeschis în august și pentru pacienţi cu alte afecţiuni
Spitalul Colentina din București a fost redeschis în data de 31 august şi pentru pacienţii care suferă de alte afecţiuni decât COVID-19. Conducerea spitalului anunța că a amenajat un corp de clădire în care vor fi îngrijiţi în continuare pacienţii cu COVID care au la dispoziție circuite separate.
Cu toate acestea, Spitalul a redevenit spital suport COVID, la începutul lunii octombrie, după numai 3 luni în care a funcționat și pentru pacienți non-COVID. Premierul de atunci Ludovic Orban a luat în calcul ca spitalul clinic Colentina să redevină spital COVID din cauza exploziei de cazuri din România.