Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica din București continuă procesul de extindere și anunță noi investiții în infrastructura spitalicească. Angiomedica a primit undă verde de la Ministerul Sănătății pentru înființarea unui compartiment de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), modificare finanțată din surse proprii.
Noua unitatea ATI va avea o suprafață de 47 metri pătrați, cu o capacitate de 4 paturi. Pe lângă lucrările la amenajarea noii unități ATI, proiectul vizează și achiziționarea de echipamente medicale de ultimă generație pentru dotarea secției: rampe pentru distribuirea gazelor medicale, monitoare funcții vitale, aparat RX mobil etc.
”Ne bucurăm să anunțăm că am primit aprobare de la Ministerul Sănătății pentru începerea lucrărilor de extindere Terapie Intensivă. Este un proiect necesar pentru a crește adresabilitatea, în contextul în care toate datele arată o cerere crescută pentru serviciile medicale pe care le oferim, în special procedurile chirurgicale. Începem acum cu acest nou Compartiment ATI și planul este ca în maxim doi ani să avem o sală de microchirurgie, să extindem cu noi specialități Ambulatoriu, respectiv de Medicină Internă, Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și să dezvoltăm și partea de imagistică medicală. Prin aceste investiții volumul de servicii va crește cu 50%”, afirmă Cecilia Covrig, Președintele Consiliului de Administrație a Spitalului de Boli Cardiovasculare Angiomedica din București.
Încă de la deschidere, în anul 2017, Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica s-a dezvoltat de la an la an, în 2023 fiind estimate venituri de 4 milioane euro. Deja după primul trimestru al anului s-a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de peste 35% (comparativ cu primul trimestru din 2022) și o creștere a profitului net de +12%, spitalul ajungând la 60 de angajați și 25 medici colaboratori. Anul trecut, în 2022, numărul de spitalizări a înregistrat o creștere de peste 52%, iar numărul de pacienți tratați în ambulatoriu a crescut cu peste 13%.
În prezent, Angiomedica are o suprafață de 2.600 mp, două săli de operație, șase cabinete medicale în ambulatoriu și o capacitate de 26 paturi de spitalizare continuă , de zi și de terapie intensivă.
Despre Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica
Înființat în 2017, în București, Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica este centru privat acreditat grad II de către AMNCS și dedicat pacienților cu afecțiuni cardiovasculare din România și din străinătate. Specializat în cardiologie clinică și intervențională, proceduri endovasculare, chirurgie minim-invazivă cardiovasculară, aritmologie și electrofiziologie, de-a lungul anilor Angiomedica a devenit unul din liderii de pe piața serviciilor medicale dedicate patologiilor cardiovasculare.
Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica este recunoscut și pentru mai multe premiere naționale: primul laborator de cateterism privat din România (Clinica Angiomed, actualmente Spital), prima operație de bypass vascular pentru arterita Takayasu (2020), prima intervenție pentru extirparea unei tumori gigant (30 cm lungime si diametru de 10 cm) la un pacient cu leiomiosarcom endovascular (2021).