Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea beneficiază de echipamente noi, de ultimă generație, prin fonduri PNRR

Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Buftea a fost recent dotat cu echipamente medicale de înaltă tehnologie, parte a unui proiect important finanțat prin fonduri PNRR.

Aceste investiții vor contribui semnificativ la îmbunătățirea calității serviciilor oferite pacienților, facilitând diagnosticarea și tratamentele mai eficiente în domeniul obstetricii și ginecologiei.

”Suntem acum un spital de specialitate, dar cu multe specialități în ambulatoriul integrat, specialități pe care vrem să le ducem și în secțiile cu paturi și pe lângă această secție pe care o avem noi cea mai mare, cea de obstretrică – ginecologie, să avem posibilitatea să tratăm pacienți din zona cardiologiei, a medicinei interne, gastroenterologie, partea de recuperare care este iar foarte importantă, cea de ortopedie.

Mai avem un proiect pe partea de dotare ambulatoriu, cred că suntem cam la finalul procedurilor pentru implementarea acestui proiect, am achiziționat și urmează sa vină echipamente care altfel cu greu ai fi putut să le iei ca să îți dotezi partea de ambulator: vorbim de ecografe, vorbim de sisteme de video endoscopie, de echipamente costisitoare, de înaltă tehnologie.”, a explicat Florentina Rudeanu, managerul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Buftea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati