Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor.
”Evaluarea pacientului Florin Piersic realizată în dimineața zilei de 13.05.2024, de către echipa medicală, prezintă o situație staționară. Starea generală se ameliorează ușor.”, transmit medicii de la Spitalul Foișor.
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat joi la Spitalul ”Foişor”, unde i-a fost scoasă proteza de la genunchi, considerată sursa principală a infecţiei grave care a determinat internarea acestuia la Spitalul Militar din Cluj, în urmă cu câteva zile.