Spitalul Județean Ilfov va deveni unitate exclusiv COVID, a anunţat, astăzi, premierul Florin Cîţu.
Prim-ministrul a precizat că a vorbit marți cu președintele Consiliului Județean Ilfov și i-a propus ca Spitalul Județean să se transforme în unitate COVID.
Șeful CJ Ilfov a acceptat solicitarea premierului.
„I-am propus șefului Consiliului Județean Ilfov să luăm Spitalul Județean Ilfov, să fie unitate COVID, a acceptat”, a declarat, azi, şeful Guvernului, scrie antena3.ro.
De asemenea, autoritățile au decis să suplimenteze numărul de paturi pentru bolnavii COVID.
Cele mai multe paturi vor fi operaționalizate în București, respectiv peste 300, a adăugat premierul Florin Cîțu.
„Ieri am cerut în videoconferinţă, la Ministerul Sănătăţii, informări despre problema paturilor ATI. Ministerul Sănătăţii îşi asumă, la nivel naţional, printr-un plan de rezilienţă, operaţionalizarea rapidă a noi paturi de terapie intensivă, până la cifra de 1.522. Şi ieri în conferinţă am spus că eu cred că ar trebui să mergem spre 2.000 de paturi, dar asta este ce avem acum, informaţii. Cele mai multe dintre acestea vor fi operaţionalizate în Bucureşti. Va ajunge în prima fază la 308 paturi ATI pentru pacienţi COVID. Cluj va ajunge la 82 de paturi. Mureş – 79 de paturi. Iaşi – 77 de paturi. Timiş – 71 de paturi ATI pentru cei cu COVID”, a arătat premierul într-o conferinţă susţinută la Palatul Victoria.