Spitalul „Matei Balș” din Capitală, copleșit de cazurile Covid-19. Pacienții sunt înghesuiți în același pat

Spitalul „Matei Balș” din Capitală este plin. Valul 4 Covid-19 a adus o explozie a cazurilor, un coșmar atât pentru cadrele medicale, cât și pentru bolnavii, care așteaptă în camera de gardă eliberarea unui pat.

Potrivit Observator, 16 pacienţi sunt internaţi în camera de gardă a Institutului Matei Balş. 10 dintre ei sunt dependenţi de oxigen, iar unii aşteaptă chiar şi de 72 de ore. Medicii au încercat să îi transfere într-un alt spital din Capitală. Au sunat inclusiv în spitale din alte judeţe, dar nu au găsit niciun loc liber.

Vlad Murărescu, medic Institutul Matei Balş, spune că sunt pacienți cu o stare de sănătate gravă care sunt mutați, pentru că cei care vin la spital au o nevoie vitală să primească oxigen.

Noaptea e şi mai rău.

Ambulanţele tot aduc pacienţi. Până să ajungă la noi stătuseră 2, 3 ore la Spitalul Elias, alte 2 ore la Spitalul Pantelimon. Cu greu am reuşit să le găsim un loc şi ăla pe scaun”., a declarat medicul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati