Spitalul Universitar de Urgență București va avea, din toamnă, propriul heliport. La cât se ridică investiția?

Spitalul Universitar de Urgență București devine prima unitate medicală din Capitală cu propriul heliport, în urma unei investiții de 800.000 euro.

Heliportul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) reprezintă o premieră pentru unitățile medicale din București. Construcția este realizată pe Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgență București. Data de finalizare a proiectului este estimată pentru finalul lunii august – urmând că punerea în funcțiune să se realizeze în această toamnă, scrie wall-street.ro.

spitalul universitar de urgenta

Odată cu noul heliport – amplasat pe Blocul Operator Central – pacienții vor fi transportați direct în Unitatea de Primiri Urgențe cu ajutorul unui lift și al unui culoar suprateran, ambele investiții fiind de asemenea susținute financiar în integralitate de MaxBet.

Investiția se ridică la 800.000 de euro și a fost susținută în totalitate de MaxBet

Investiția de 800.000 de euro realizată de MaxBet va oferi o șansă în plus pacienților aflați în stare gravă și foarte gravă, care au nevoie de îngrijire medicală înalt specializată în Centrul Universitar București, prin scurtarea timpului în care ajung la camera de garda.

Platforma heliportului are o structura metalică formată din rigle tip grinzi din oțel și stâlpi zabreliti, este dotată cu jgheaburi și plase de siguranță, cu instalație electrică de balizaj, cu marcaje luminoase, cu echipamente de salvare, protecție și de stingere a incendiilor. Compania ABC Development Aviation este proiectantul și managerul de proiect al heliportului, societatea fiind specializată în construcția de heliporturi medicale și civile.

Dr. Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență București, a declarat că în 2018, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar au fost transferați cu elicopterul peste 200 de pacienți din toată țară, iar fiecare secundă este vitală în salvarea acestor oameni.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati