Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti vin cu noi date despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu şi anunţă că iau în calcul posibilitatea unei intervenţii invazive.
Potrivit reprezentanţilor SUUB, pentru moment decizia este că se va continua tratamentul iniţiat, iar în cursul zilei de marţi starea pacientului va fi reevaluată.
„În cursul zilei de astăzi (n.r. – luni) a avut loc întrunirea echipelor medicale care îl îngrijesc pe domnul Mircea Lucescu (Cardiologie, ATI, Chirurgie cardiacă, Hematologie), împreună cu un medic cardiolog român care activează în Franţa, la solicitarea familiei. La această întâlnire a participat şi familia pacientului. Pentru moment decizia este că se va continua tratamentul iniţiat, apreciindu-se corectitudinea acestuia. În cursul zilei de mâine starea pacientului va fi reevaluată şi se va lua în calcul posibilitatea unei intervenţii invazive, de montare a unui sistem de asistare mecanică cardiacă (ECMO)”, afirmă sursa citată.
Pe 29 martie, Mircea Lucescu a fost internat de urgenţă la Spitalul Universitar, după ce i s-a făcut rău în timpul şedinţei tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naţionale.
Sursa: Agerpres


